Fotbal   •   Liga 3   •   CS FĂUREI

Bănel Nicoliță exultă după primul meci la Liga a 3-a cu CS Făurei: "Am visat la asta de când am plecat de acasă" + Și-a schimbat poziția în teren și a fost coleg cu doi dintre frații săi

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 25 august 2018

CS Făurei, echipa finanțată de Bănel Nicoliță, a debutat astăzi în Liga a 3-a cu o remiză pe teren propriu, 0-0 cu ACSM Oltenița.

Pentru formația din Făurei au jucat atât Bănel Nicoliță, dar și doi frați ai acestuia. Fostul mijlocaș al Stelei a ocupat de această dată poziția de fundaș central.

"Sunt un om fericit astăzi. De când am plecat de acasă am visat ceea ce azi a devenit realitate. Să mă întorc la Făurei, să fiu conducător al clubului și fericirea este întregită pentru că stadionul a fost plin. Dincolo de rezultate și orice aduce fotbalul, de asta suntem la fotbal, să se bucure lumea. Să văd oameni fericiți. De-aia sunt fericit azi.

Făurei a făcut egal, dar continui să sper că în viitorul apropiat vom ajunge sus. Am și jucat astăzi. Cred că echjipa mea e singura din lume care are trei frați în echipă. Eu am fost fundaș central, Stelian atacant, iar un al treilea frate a fost portar. Dacă vom promova în prima ligă, nu voi spune vreodată antrenorului pe cine să bage în echipă. Am un gazon mai bun decât vedem la televizor, l-am lucrat 6 luni", a declarat Bănel Nicoliță la Radio Sport 1.


"Știu că marți începe demolarea stadionului Steaua. Se rupe ceva din mine. Sufletul meu e acolo. Și acum mă oprește lumea pe stradă să facă poze pentru că am fost la Steaua. Pentru mine e totul. Când am ajuns prima dată în Ghencea am plâns și îl intrebam pe Dumnezeu de ce merit asta. De atunci, așa voi face și așa voi fi, să ajut oamenii peste tot, să-l răsplătesc pe Dumnezeu" Bănel Nicoliță

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.