A fost unul dintre cei mai iubiţi jucători români, driblingurile şi pasele sale culegând aplauze pe orice stadion. Astăzi, Nicolae Dobrin ar fi împlinit 71 de ani.
GSP.RO rememorează câteva momente importante din cariera "Gâscanului":
- Primul pas în Divizia A l-a făcut pe 1 iulie 1962, la doar 14 ani, 10 luni şi 5 zile în partida Ştiinţa Cluj-Dinamo Piteşti 5-1. El este şi astăzi cel mai tânăr debutant din istoria campionatului României.
- A evoluat aproape întreaga carieră pentru piteşteni, alături de care a cunoscut cele mai mari performanţe. A cîştigat de două ori titlul, în 1972 şi 1979. Memorabil rămâne meciul din ultima etapă a sezonului 1978/79, dintre Dinamo şi FC Argeş. Susţinute de 18.000 de spectatori, dar şi de sistem, gazdele aveau nevoie de victorie, dar geniul lui Dobrin a făcut imposibil succesul "alb-roşilor". „Poţi prelungi cât vrei meciul. Dăm un gol mai mult ca ei!” au fost cuvintele rostite calm de “decarul” piteştenilor, chiar în momentul în care arbitrul Anderco se pregătea să reia jocul, asta după ce Dudu Georgescu egalase la 3. Aşa a şi fost, deoarece “Gâscanul” a ţinut să-şi respecte promisiunea şi a marcat printr-un şut de la marginea careului. Peste jumătate de oră, federalii şi-au terminat şi munca neprogramată, prin care au trecut pe trofeu numele ce i-a luat prin surprindere, FC Argeş.
408
meciuri şi 111 goluri a strâns Nicolae Dobrin în Divizia A pentru FC Argeş şi CS Tîrgovişte (13 partide/5 goluri în 1981/82
"Dobrin era atât de mare ca fotbalist şi ca om, încât îţi era ruşine să îi treci prin faţă"
Ilie Balaci
26 OCTOMBRIE 1966, DINAMO PITEŞTI - TOULOUSE FC 5-1, UNA DIN CELE MAI SPECTACULOASE REVENIRI DIN ISTORIA FOTBALULUI ROMÂNESC ÎN CUPELE EUROPENE!
După un 0-3 în Franţa, piteştenii au încercat imposibilul şi au reuşit! Cu Dobrin în teren, argeşenii au făcut o repriză secundă fantastică. Totul a început în minutul 50, atunci când "Gâscanul" a reluat în plasă o centrare venită de la Constantin David. Au urmat, în numai nouă minute, încă două reuşite, Constantin Radu şutând de fiecare dată puternic şi fără speranţă pentru Giussepin. Atacurile dezlanţuite aveau a-şi găsi rezolvarea în prelungiri, Mihai Ţurcan reluând în plasă o minge respinsă în disperare de apărarea oaspeţilor.
Peste 7 ani, pe 25 octombrie 1972, Dobrin marca în poarta Realului în prima victorie obţinută de o formaţie din România în faţa "colosului" spaniol. În retur, piteştenii au rezistat eroic pînă în mintul 87, atunci când Santillana a marcat golul de 3-1. A fost momentul în care Don Santiago Bernabeu a descoperit un mare fotbalist, Gicu Dobrin. L-a dorit, l-a avut două săptămâni în curtea clubului, dar transferul a picat din cauza refuzului lui Nicolae Ceauşescu.
FC Argeș: Stan, Pigulea, Olteanu, Vlad, Ivan, Prepurgel, M.Popescu, Radu, Troi (Roşu - 46), Dobrin, Jercan (Antrenor: Florin Halagian);
Real Madrid: Garcia, Jose Luis, Benito, Zoco, Verdugo, Pirri, Grande, Velasquez, Amancio (min 48 - Aguillar), Santillana, Anzarda (Antrenor: Miguel Munoz).
În 26 din cele 38 de meciuri jucate de FC Argeş în principalele competiţii europene, "Prinţul din Trivale" a fost pe teren. A marcat 8 goluri, 3 contra luxemburghezilor de la Aris şi câte unul cu Toulouse, Ferencvaros, Real Madrid, Fenerbahce şi Valencia.
12 OCTOMBRIE 1969: "HAI, ROMÂNIA! MEXICO ' 70 TE AŞTEAPTĂ!"
Învinşi cu un an în urmă de portughezii lui Eusebio, elevii lui Angelo Niculescu aveau să câştige partida de pe "23 august" cu 1-0, gol Dobrin.
"Şi a venit minutul 30, minutul victoriei şi, foarte probabil, al Mexicului: Dembrovschi interceptează mingea în propriul nostru teren şi, după o cursă scurtă, îl deschide pe Lucescu. Acesta, fără să ezite, îl lansează pe Dumitrache în careul advers.Un dribling scurt, încă unul. Toţi aşteptam şutul, dar Dumitrache îl vede pe Dobrin pe un culoar mai bun şi îi lasă mingea. Şutul plasat şi puternic al excelentului jucător piteştean nu-i lasă lui Damas decât speranţa barei, dar aceasta, necruţătoare, îndrumă mingea în plasă, acolo unde a reuşit să o ajungă portarul portughez. 1-0 pentru România!"
Ziarul Sportul
A driblat, a pasat, a dansat printre adversari. Nimeni şi nimic nu l-au putut opri pe Dobrin! A făcut un meci mare şi cu Grecia, în noiembrie, scor 1-1, meci care a dus România la Mondial, după 32 de ani!
Din păcate, turneul mexican a fost pentru "Prinţul din Trivale" cea mai mare dezamăgire din carieră. Angelo Niculescu nu l-a folosit, astfel, iubitorii fotbalului au ratat ocazia de a vedea un duel Pele-Dobrin.
Interviu cu Florea Dumitrache la finalul partidei cu Portugalia (de Călin Antonescu, Ovidiu Ioaniţoaia):
F.D.: "După ce i-am întors de două ori pe fundaşii portughezi, l-am văzut pe Dobrin pregătindu-se să tragă în mingea lucrată de mine... Mi-am spus că dacă ratează îl mănînc!
O.I: Şi ce-ai zis cînd ai văzut că a marcat?
F.D.: "Abia atunci mi-a venit să-l mănînc de-a binelea!"
Dobrin a evoluat în 47 de meciuri în tricoul primei reprezentative şi a marcat 6 goluri.
Golurile lui Nicolae Dobrin la naţională:
26 noiembrie 1966, Italia-Romania 3-1, preliminarii CE 1968
24 mai 1967, Elvetia - Romania 7-1,preliminarii CE 1968
12 oct 1969, Romania - Portugalia, preliminarii CM 1970
14 noiembrie 1971, Romania-Cehoslovacia 2-1, preliminarii CE 1972
14 mai 1972, Romania-Ungaria 2-2, calificari CE 1972
29 octombrie 1972, Romania-Albania 2-0, calificări CM 1974
Nicolae Dobrin a fost ales de trei ori cel mai bun fotbalist al României, în anii 1966, 1967 şi 1971.
”El nu a jignit pe nimeni, nu cred ca a făcut vreodată un fault şi a jignit apoi un arbitru. Avea un spirit extraordinar, ca orice om creativ care nu contestă nimic. Şi el nu şi-a contestat nici viaţa”
Cornel Dinu"Dobrin parea un extraterestru parașutat de pe o planetă secretă, ca sa-i fericeasca pe pamanteni. Juca fotbal cu o dezinvoltura dezarmanta, dribland cu aerul ca trage dintr-o pacatoasa de tigara, savurandu-i aroma. Aparea pe culoare nepazite si pasa, la deruta, uitandu-se in directie opusa, in intampinarea unui coechipier ce aparea tot pe un culoar nesupravegheat. Suta la poarta fara efort aparent, cu voluptatea cu care ar fi inhatat o halba de bere de pe tejgheaua unui bar. In ciuda atator calitati, nu era un zeflemist. Din contra, avea o indarjire strunita cu har, ca a fachirilor pusi pe treaba. De pe culmea maiestriei sale, mangaiat de o noblete de om superior, n-a faultat niciodata cu intentie, n-a hulit, n-a complotat, n-a barfit, cu alte cuvinte, s-a sustras din tulbureala in care se zbenguie cu patos fotbalistul roman. Raspunzand la atacul de deposedare prin fenta si la agresiune printr-o privire ironica, Dobrin si-a atras respectul jucatorilor si adularea spectatorilor. Avand constiinta propriei valori si-a dominat si adversarii, si coechipierii, si antrenorii, si conducatorii. Cu toti acestia nu a incheiat decat tratate de coexistenta. De iubit n-a iubit decat publicul, singura categorie cu care targul se facea corect: ii dadea talentul, fantezia si sudoarea lui, ingemanate intr-un mare spectacol. Primea, in schimb, mai mult decat aplauze si ovatii: sufletul pe tava al impamantenitilor stadioanelor"
Ion Cupen
Dobrin s-a stins din viață pe 26 octombrie 2007, bolnav de cancer pulmonar. Cu puţin timp înainte să moară, "Gîscanul" i-a mărturisit soţiei sale: " Gica, ce bine era dacă nu aş fi fumat. Aş fi scăpat de toate suferinţele şi de toate durerile astea!".
{{text}}