Liga 1

Scandal între dinamoviști » Cornel Dinu îl distruge pe Cornel Țălnar: "Ai vândut meciul" + "Ai primit bani de la rivală"

Imagine de la Dinamo - Steaua 2-1 Foto: Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 29 august 2018

Cornel Dinu a colaborat în mai multe rânduri la Dinamo cu Cornel Țălnar, cel care îi e și fin, însă acum lansează o serie de acuze incredibile.

"Procuroru'" s-a enervat teribil când a aflat că Țălnar a vorbit în presă despre un proces între cei doi legat de un apartament care i-ar aparține "Țânțarului" și l-a acuzat pe acesta că a primit bani de la CFR Cluj pe vremea când era la Dinamo pentru a o încurca pe Steaua.

"Trebuia să-mi dau seama cu cine am de-a face când, împreună cu alți doi jucători, ai vândut meciul de la Brașov la începutul anilor ’80 și v-a ușuit Postelnicu, cel care a zis că nu plătește vânzători. Sau când asistam în deplasări cum luai fel de fel de chilipiruri pentru români și le vindeai acasă, disperat după bani.

Ultima, aflată, ce-i drept, mai târziu, nu m-a mai surprins. Ai luat de unul singur câteva zeci de mii de euro de la CFR Cluj, printr-un fost dinamovist, la celebrul joc cu atâta încărcătură, când Dinamo a câștigat în fața Stelei în «Ștefan cel Mare» cu 2-1, oprind-o de la titlu. Și la acest capitol al caracterului tău ar mai fi multe de spus. Mă opresc aici deocamdată", a declarat Dinu pentru Fanatik.

  • Cornel Țălnar a pregătit-o pe Dinamo în mai multe perioade: 1996-1997, 2007, 2008, 2009-2010, 2012-2013. A jucat pentru Dinamo în perioada 1977-1985.

Meciului la care face referire Dinu: Dinamo - Steaua 2-1. 4 mai 2008 - "Ziua dreptății"

Steaua a fost învinsă în Ştefan cel Mare, 1-2, și a pierdut locul 1, cu o etapă înainte de final. CFR s-a încoronat campioană, la un singur punct distanță.

La Derby de România, suporterii "câinilor" au avut drept scenografie un banner uriaș pe care scria "DREPTATE" și au proclamat acea zi drept "Ziua dreptăţii", în care au oprit rivala istorică să cucerească titlul, trimițându-l la Cluj.

Acel meci a mai avut un moment memorabil. După ce a înscris din penalty, Florin Bratu, actualul antrenor al lui Dinamo, a luat steagul de la colțul terenului și s-a prefăcut că-i împușcă pe fanii steliști, gest care i-a adus porecla de "Mitraliera".

caseta meciului

Cornel Țălnar la meciul respectiv:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.