Înainte cu trei săptămâni de startul mondialelor de judo din Azerbaijan, antrenorul lotului masculin, Adrian Croitoru, a fost suspendat brusc din funcție și nu se va mai ocupa de pregătirea turneului.
Croitoru refuză să facă vreun comentariu pe această temă spunând că așteaptă o comunicare oficială, dar președinele Cozmin Gușă a oferit o reacție.
"Adrian Croitoru a fost suspendat din funcție din două motive. Pe de o parte sunt rezultatele foarte slabe ale băieților, mult sub așteptări. La mondialele de anul trecut, de la Budapesta, au ieșit toți din primul tur, iar la ultimele turnee de probă pentru mondialele de acum, la Zagreb și la Budapesta, au ieșit - la fel - toți din primul tur, cu o singură excepție - Raicu, la 73 kg.
Al doilea motiv se leagă de faptul că a generat o situație tensionată și o atitudine îndreptată împotriva antrenorului japonez pe care l-am adus cu mari eforturi la lot. Înțeleg că după ce a aflat decizia de suspendare a avut o discuție directă cu japonezul, căruia, printre altele, i-a spus că nu e normal ca românii să fie antrenați de străini. Am luat această decizie la propunerea lui Florin Bercean și a lui Victor Bălășoiu, care au prezentat toată această situație", a spus Gușă.
Practic, lotul pentru mondiale va fi pregătit de un colectiv de 5-6 antrenori care sunt în staff în momentul de față, conform lui Gușă.
Alina Dumitru și-a dat demisia!
În plus, nici la nivelul federației spiritele nu sunt liniștite. Vicepreședintele Alina Dumitru și-a dat demisia din Comitetul Director al Federației, însă motivele încă nu se cunosc până în acest moment.
Întrebat, Cozmin Gușă a spus că "Am aflat și eu acum o oră despre acest lucru și mă voi informa".
{{text}}