Fotbal   •   Liga 2   •   PETROLUL

Transfer pentru Petrolul! "Găzarii" au adus un jucător cu peste 100 de meciuri în tricoul "lupilor"

Articol de Ionel Luţan   —  miercuri, 29 august 2018

Petrolul a reușit să obțină semnătura unui jucător cu o bogată experiență competițională. Laurențiu Marinescu a adunat, la 34 de ani, 238 de meciuri în primul eșalon dintre care 104 în tricoul ”lupilor galbeni”.

Fotbalistul s-a despărțit, în vară, de FC Voluntari, unde activa din 2016, pentru a semna cu Dunărea Călărași.

Colaborarea cu formația antrenată de Dan Alexa a fost unul de scurtă durată și experimentatul mijlocaș a decis, imediat după rezilierea înțelegerii, să accepte oferta venită de la Petrolul.

"Găzarii" îl antamaseră, cu o zi înainte, și pe atacantul olandez de 23 de ani Jeroen Lumu, care a jucat ultima oară în India, la Delhi Dynamos.


În schimb, ploieștenii s-au despărțit de Noe Acosta, un mijlocaș spaniol de 34 de ani care semnase acum două săptămâni cu Petrolul.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.