Urnele de la Monte Carlo au generat o grupă de foc, cu Barca, Tottenham, PSV și Inter, dar a și adus adversari facili pentru Real, Man. City și Bayern.
Noua stagiune a adevăratei Ligi a Campionilor a demarat o dată cu tragerea la sorți a grupelor.
Brazilianul Kaka și uruguayanul Forlan au amestecat ieri bilele în urnele din Monte Carlo încât au rezultat câteva serii frumoase și foarte echilibrate, dintre care se desprind B, C și H, cu câte trei nume grele în dispută pentru locurile calificante.
Campioana Real Madrid, care a monopolizat toate premiile UEFA ale Ligii în sezonul trecut, Bayern și Man. City au picat cu adversari accesibili și nu vor avea deloc emoții cu accesul în "optimi".
După cum hazardul a făcut ca grupa D, având Lokomotiv Moscova drept cap de serie, să fie cea mai slabă, una de nivelul Europa League.
Grupa A:
- Atletico Madrid
- Borussia Dortmund
- Monaco
- Club Brugge
Grupa B:
- FC Barcelona
- Tottenham
- PSV Eindhoven
- Inter Milano
Grupa C:
- PSG
- Napoli
- Liverpool
- Steaua Roșie Belgrad
Grupa D:
- Lokomotiv Moscova
- FC Porto
- Schalke
- Galatasaray
Grupa E:
- Bayern Munchen
- Benfica
- Ajax Amsterdam
- AEK Atena
Grupa F:
- Manchester City
- Șahtior Donetk
- Lyon
- Hoffenheim
Grupa G:
- Real Madrid
- AS Roma
- ȚSKA Moscova
- Plzen
Grupa H:
- Juventus Torino
- Manchester United
- Valencia
- Young Boys Berna
Programul competiției
Faza grupelor
- Etapa 1: 18/19 septembrie
- Etapa 2: 2/3 octombrie
- Etapa 3: 23/24 octombrie
- Etapa 4: 6/7 noiembrie
- Etapa 5: 27/28 octombrie
- Etapa 6: 11/12 decembrie
Optimile de finală
- Tragerea la sorți: 17 decembrie
- Prima manșă: 12/13 februarie respectiv 19/20 februarie
- Manșa retur: 5/6 martie
Sferturi de finală
- Tragerea la sorți: 15 martie
- Prima manșă: 9/10 aprilie
- Manșa retur: 16/17 aprilie
Semifinalele
- Tragerea la sorți: 15 martie
- Prima manșă: 30 aprilie/ 1 mai
- Manșa retur: 7/8 mai
Finala: 1 iunie / Stadion: Wanda Metropolitano (Madrid)
DISTINCȚII ACORDATE ÎN TIMPUL GALEI DE AZI:
- Keylor Navas, câștigător al Ligii Campionilor cu Real Madrid, a fost desemnat cel mai bun portar al ediției precedente.
- Sergio Ramos este cel mai bun fundaș al sezonului trecut de Liga Campionilor.
- Luka Modric, vicecampion mondial cu Croația anul acesta, a primit titlul de cel mai bun mijlocaș al ediției precedente de Liga Campionilor. Croatul a fost numit și cel mai bun fotbalist al competiției.
- Cristiano Ronaldo, acum la Juventus, a obținut o ultimă distincție în tricoul madrilenilor, cea de cel mai bun atacant al ediției 2017/2018.
- Pernille Harder (Wolfsburg) a fost desemnată cea mai bună jucătoare.
- David Beckham a luat premiul pentru întreaga carieră.
Se schimbă orele
Începând din acest sezon nu se mai joacă la tradiționala oră 21:45. În faza grupelor s-a modificat programul, astfel că două partide pe etapă se vor disputa de la 19:55, iar celelalte 6 de la 22:00. Mai puțin în ultima rundă, unde se stabilesc echipele calificate și este necesară simultaneitatea.
A treia ligă din 2012?!
UEFA pregătește și o a treia competiție intercluburi din anul 2021. Potrivit Bild, și Europa League va trece de la 48 la 32 echipe, la fel ca Liga, iar noua întrecere, al cărui nume nu a fost stabilit, ar avea același număr de formații. Cupa Cupelor s-a desființat în 1999, iar Cupa Intertoto în 2009.
{{text}}