Altele

FOTO ȘI VIDEO » Rossi l-a umilit pe Marquez la conferința de presă! Imaginile au făcut înconjurul lumii! Lorenzo îl atacă pe "Doctor": "Se poartă ca un copil"

+5 Foto
Valentino Rossi, Marc Marquez (foto: Guliver/Getty Images)

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 07 septembrie 2018

Conferința de presă de joi de la MotoGP a fost scena unui moment jenant. Campionul mondial en-titre, Marc Marquez, a fost umilit de Valentino Rossi.

Din 2015, după episoadele din Malaezia și Valencia și, recent, în 2018, Argentina, relația dintre Rossi și Marquez e pe muchie de cuțit. De fiecare dată când lucrurile par să se liniștească, apare ceva care dinamitează din nou situația.

În săptămâna premergătoare Marelui Premiu din San Marino, Marquez a declarat într-un interviu acordat pentru televiziunea italiană TV8: "Aș vrea să fac pace cu Rossi. Nu am niciun fel de problemă cu el".

La conferința de presă de joi a clasei regine a avut loc un nou episod tensionat între spaniol și italian sub privirile șocate ale celorlalți piloți. Așezați unul lângă celălalt de către organizatori, cei doi au părut că au revenit la sentimente mai bune. Asta până în momentul în care un jurnalist l-a chestionat pe Valentino în legătură cu declarația de pace a lui Marc: "Ai fi dispus să te împaci cu Marquez?" "Doctorul" a încercat, inițial, să evite polemica: "Nu știu de ce ar trebui să fac pace cu el pentru că nu avem nicio problemă. E bine așa cum suntem". Părea că totul se va încheia aici. Jurnalistul a insistat însă, întrebându-l pe Marquez ce părere are despre declarația lui Rossi, iar pe italian dacă e dispus să dea mâna cu spaniolul pentru a "semna" pacea.

"Mi s-a părut OK", a răspuns Marquez și s-a întors către Rossi întinzându-i mâna. "Doctorul" a rămas cu brațele încrucișate, refuzând strângerea de mână și a stârnit reacția adversarului: "Vedeți? Nu e nimic de făcut".

Ceilalți piloți prezenți au privit stupefiați. Dovizioso a fost singurul mai relaxat și s-a abținut cu greu să nu râdă.

Jorge Lorenzo, fost coleg cu Rossi la Yamaha, a avut și el, în trecut, clinciuri cu italianul și și-a spus părerea despre noul episod dintre Marquez și Rossi: "În opinia mea, amândoi au greșit. Valentino a greșit pentru că a refuzat strângerea de mână. E prea orgolios și atitudinea asta e una de copil. Era momentul potrivit să le transmită fanilor săi că nu trebuie să-i fluiere pe ceilalți piloți care urcă pe podium, dar n-a făcut-o.

Marc a greșit pentru că eu cred că-l afectează mult ce face Valentino. Ar trebui să-l ignore cu seninătate. Trebuie să-și urmeze drumul, să treacă peste asta".

După conferința de presă, Rossi și-a explicat atitudinea: "M-a dezgustat pentru că a părut așa o scenă din filmul The Blues Brothers, când John Belushi merge în biserică și vede lumina. Așa că mă dezgustă, dar am dreptul să decid cum reacționez, nu? Nu trebuie să facem tam-tam, nu e o chestie importantă. Relația noastră personală nu e importantă. E o chestie între mine și Marc, atât, nu interesează pe nimeni altcineva. Suntem doi piloți care concurează și important e să avem liniște pentru a ne face bine treaba. Pentru mine, discuțiile astea sunt pierdere de timp".

Marquez a vorbit și el și după conferință: "Când am auzit că spune că nu e nicio problemă între noi am simțit că e momentul să-i întind mâna. A căzut cerul pe mine când am văzut că refuză, dar viața merge mai departe, nu-i nimic. Din partea mea nu e nicio problemă. Sunt mulțumit, fericit și nu există probleme. Mi-am recunoscut vina când am greșit. Viața merge mai departe"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.