Bayern Munchen e ultima în topul preferințelor fanilor. Bavarezii domină campionatul de 6 ani și au peste 4.000 de fancluburi, dar nu sunt iubiți în țară. Cea mai apreciată e Freiburg!
Cei mai buni sunt de multe ori și cei mai detestați, pentru că, dincolo de admirație, stârnesc destulă ură prin invincibilatea lor. O dovedește și Bayern, care nu are rival și câștigă de 6 ani la rând titlul în Bundesliga, dar e campioana antipatiei.
Doar 30,73 la sută din fanii nemți simpatizează cu bavarezii, care ocupă locul 36 din cele 36 de formații din primele două divizii, deși au peste 4.000 de fancluburi și aproape 300.000 de membri!
Freiburg, cea mai iubită!
Potrivit "Football Study 2018", făcut de Universitatea Tehnică din Braunschweig, pe un eșantion de 4.000 de oameni cu vârste între 18 și 69 de ani, cea mai iubită e Freiburg, cu 67,92% din preferințe.
Urmată de patru echipe din 2.Bundesliga, Kiel, Sandhausen, Regensburg și St. Pauli! Dortmund e abia pe 15, Bremen pe 17, în timp ce la coada topului se află Stuttgart, Leverkusen, Hertha, Hamburg și Schalke, locurile 29-32.
Până și Leipzig, fluierată și contestată pe toate arenele germane, din cauza patronului, e înaintea lui Bayern, 35!
{{text}}