Sporturi   •   Tenis   •   US OPEN 2018

Declarații surpriză! Pe cine consideră Novak Djokovic vinovat pentru scandalul făcut de Serena Williams în finala US Open

Novak Djokovic, foto: reuters

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 10 septembrie 2018

Sârbul Novak Djokovic și-a adjudecat cel de-al 14-lea Grand Slam din carieră, după victoria de la US Open, contra lui Juan Martin del Potro, scor 6-3, 7-6 (7-4), 6-3, dar jurnaliștii au vrut neapărat să știe ce părere are despre scandalul în care a fost implicată Serena Williams în finala feminină.

  • CONTEXT: Serena Williams și-a pierdut cumpătul în timpul finalei pierdute la US Open în fața lui Naomi Osaka, 2-6, 4-6, după ce arbitrul Carlos Ramos a penalizat-o cu un game din cauza indicațiilor primite de americancă din partea antrenorului Patrick Mouratoglou. Serena a reacționat dur, numindu-l pe arbitru "hoț" și "mincinos". Toate detaliile, AICI

"În primul rând, o ador pe Serena. Chiar mi-a părut rău pentru ea. A fost greu și pentru arbitru, îmi închipui. Trebuie să îl compătimesc, fiindcă toată lumea a fost pusă într-o situație foarte ciudată. Multă emoție. Serena a plâns, Naomi a plâns. A fost foarte, foarte dur.

Dar opinia mea personală este că arbitrul nu ar fi trebuit să o împingă pe Serena până la limită, mai ales într-o finală de Grand Slam. Poate a schimbat - de fapt, chiar a schimbat cursul jocului. A făcut, în opinia mea, un lucru care nu era necesar. Toți trecem prin emoții, mai ales când lupți pentru un titlu de Grand Slam.


Dar, la fel cum a reacționat și Serena la final, cred că Osaka merita să aibă momentul ei. Serena inspiră pe toată lumea, e atât de dedicată sportului, m-a inspirat și pe mine, dar și pe alți bărbați și femei din toatăp lumea", a explicat Djokovic, conform USA Today.

Relația lui Novak Djokovic cu arbitrul Carlos Ramos nu e deloc una prietenoasă. Cei doi s-au ciocnit mult mai violent și în 2017, la Roland Garros, în timpul meciului sârbului cu Diego Schwartzman. Nole a primit și atunci un code violation, apoi s-a contrat dur cu arbitrul portughez.

Chiar anul acesta, la Wimbledon, Ramos l-a avertizat pe Djokovic cu un "code violation" pentru că sârbul a lovit cu racheta de pământ. De acolo a rezultat un dialog aprins între cei doi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.