Cei patru fotbaliști transferați de FCSB pe 8,7 milioane de euro de la Ovidiu n-au progresat în roș-albastru, toți au fost masacrați de Gigi Becali, doar cota lui Florin Tănase a crescut extrem de puțin.
"Jucătorul meu favorit trebuie să aibă talent și să iubească fotbalul. Să se antreneze, să se poarte frumos, să se îmbrace decent. Pentru un astfel de jucător satisfacţiile vor veni, nu se poate altfel!". Aceasta este deviza după care Gheorghe Hagi lucrează zi de zi la Academia sa de la Ovidiu. Și, an de an, vinde jucători în țară sau în străinătate pe milioane de euro.
Iar pentru Viitorul partenerul de afaceri cel mai bun din România e FCSB. O echipă cu buget de 10 milioane de euro, care are bani și își permite să cumpere aproape orice fotbalist. Doar că degeaba îi cumpără dacă nu-i și ajută să crească, să progreseze. Iar cel mai bun exemplu în acest sens e chiar ce s-a întâmplat cu jucătorii transferați de la Viitorul! Florin Tănase, Dragoș Nedelcu, Romario Benzar și Florinel Coman sunt cei patru pe care s-au plătit 8,7 milioane de euro, dar n-au crescut deloc la formația din Berceni.
Cum a evoluat situația celor patru? Siteul de specialitate transfermakt.de, un barometru important în lumea fotbalului, îi plasează acum mai jos sau la același nivel cu cel pe care l-au avut în momentul în care și-au pus semnătura pe contractul cu FCSB! Din cei patru doar Florin Tănase a avut un salt în ceea ce privește cota de piață: de la 1,7 milioane de euro, cât valora în iunie 2016, înainte de transferul la București, acum e cotat cu 300.000 de euro mai mult.
FLORINEL COMAN // Clauză de reziliere: 30 de milioane euro
Perioadă | Cotă | Echipă |
iulie 2015 | 50.000 € | Viitorul |
decembrie 2016 | 350.000 € | Viitorul |
martie 2017 | 700.000 € | Viitorul |
iunie 2017 | 1.500.000 € | Viitorul |
decembrie 2017 | 1.500.000 € | FCSB |
iunie 2018 | 1.300.000 € | FCSB |
Caracterizarea lui Becali: "Problema lui este că în loc să explodeze, să crească, el rămâne pe loc. Nici valoarea pe care o avea la Hagi nu o mai are, juca mai bine decât la noi. Eu spun adevărul, asta e! Pierde mingea, o pierde prea mult, la Hagi nu o pierdea atât. E posibil și să se nască talent și să moară speranță"
DRAGOȘ NEDELCU // Clauză de reziliere: 50 de milioane euro
Perioadă | Cotă | Echipă |
august 2014 | 50.000 € | Viitorul |
septembrie 2015 | 600.000 € | Viitorul |
decembrie 2016 | 1.000.000 € | Viitorul |
iunie 2017 | 1.500.000 € | Viitorul |
decembrie 2017 | 1.500.000 € | FCSB |
iunie 2018 | 1.300.000 € | FCSB |
Caracterizarea lui Becali: "Doarme în ghete! El nici nu bagă piciorul la minge, ca să recupereze... Și am dat două milioane de euro pe el! Iertați-mă că am zis că vând jucători pe zeci de milioane! Pe cine să vând? Pe Nedelcu, care doarme pe teren!"
ROMARIO BENZAR // clauză de reziliere: 20 de milioane euro
Perioadă | Cotă | Echipă |
iunie 2014 | 800.000 € | Viitorul |
decembrie 2015 | 1.250.000 € | Viitorul |
decembrie 2016 | 1.600.000 € | Viitorul |
iunie 2017 | 2.000.000 € | Viitorul |
decembrie 2017 | 1.800.000 € | FCSB |
iunie 2018 | 2.000.000 € | FCSB |
Caraterizarea lui Becali: "Credeam că dau lovitura cu Benzar, că o să îl vând pe sumă mare. El când a văzut salariu de 15.000 pe lună... Lui îi ajunge. La revedere, trece timpul, acasă, acasă, altul. Mi-a zis MM că a fost cel mai bun în pregătire și când, dar când a venit și a început sezonul, nu a mai jucat la fel, nu a mai avut astfel de evoluții"
FLORIN TĂNASE // clauză de reziliere: 100 de milioane euro
Perioadă | Cotă | Echipă |
martie 2014 | 150.000 € | Viitorul |
iunie 2015 | 1.000.000 € | Viitorul |
iunie 2016 | 1.700.000 € | Viitorul |
iunie 2017 | 1.500.000 € | FCSB |
decembrie 2017 | 1.800.000 € | FCSB |
iunie 2018 | 1.800.000 € | FCSB |
Caracterizarea lui Becali: "El are banderola, dar nu are calităţi de căpitan. Un căpitan adevărat ia sabia şi se duce în fruntea echipei. El fugea de minge, se speria, nu putea să facă trei paşi. Era mingea la 3 paşi şi el nu putea să o ia. Trebuie să ai bărbăţie în oase ca să fii căpitan, iar el nu are asta"
Ce țepe a lui Becali în ultimii ani
Jucător | Cu cât l-a cumpărat | Cu cât l-a vândut |
Denis Alibec | 2.000.000 | 1.000.000 |
Mihaiță Pleșan | 1.500.000 | 100.000 |
Mihai Costea | 1.400.000 | 0 |
Janos Szekely | 1.500.000 | 0 |
Ionuț Rada | 1.600.000 | 300.000 |
Antonio Semedo | 1.200.000 | 0 |
Romeo Surdu | 1.000.000 | 0 |
Mihai Răduț | 1.000.000 | 0 |
{{text}}