Sporturi   •   Tenis   •   US OPEN

Mihaela Buzărnescu răspunde jucătoarei care a acuzat-o că s-a înscris la US Open doar pentru bani: "Ea mi-a trimis un mesaj"

Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 13 septembrie 2018

La o săptămână după ce a fost acuzată de Mandy Minella (locul 139 WTA) că s-a înscris la US Open doar pentru bani și n-a mai jucat fiind accidentată, Mihaela Buzărnescu (23 WTA) i-a transmis un mesaj jucătoarei din Luxemburg.

"Am văzut aceste declarații. Am fost contactată, Minella mi-a trimis un mesaj. Din păcate pentru ea, eu am respectat toate regulile ITF. Am discutat inclusiv cu președintele ITF, care a făcut aceste reguli. Am discutat și cu cei de la WTA, iar ei m-au încurajat să rămân înscrisă până în ultima clipă la turneu.

Pur și simplu, am respectat toate regulile. Inclusiv medicii de la US Open mi-au spus că pot juca dacă vreau, că sunt aptă, am făcut teste, doar că în ziua meciului mi-a fost teamă, nu am vrut să risc", a spus Buzărnescu pentru Antena 1.

Mihaela Buzărnescu s-a retras încă din primul tur de la US Open, înaintea meciului cu Marketa Vondrousova (71 WTA). Minella ar fi intrat pe tabloul principal dacă Mihaela n-ar fi confirmat participarea în competiție.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.