Fotbal   •   Liga 1   •   DECIZIE

EXCLUSIV Bratu l-a supărat rău pe Negoiță! Patronul i-a reproșat transferurile din vară și îl poate demite în curând

foto: Cristi Preda

Articol de Remus Răureanu   —  vineri, 14 septembrie 2018

Bratu a dat-o-n bară cu achizițiile din vară și a mai tocit din încrederea pe care i-o acorda patronul. Pariul pe Subotici și rezultatele din etapele următoare decid soarta antrenorului.

Sergiu Popovici și Mircea Axente au devenit un balast pe care-l cară în spate Florin Bratu. Ei au consumat o parte din bugetul oricum mic pe care-l au dinamoviștii și mai mult au slăbit echipa. Ambii au venit la cererea antrenorului, care a ignorat departamentul de scouting și alte roluri din conducere doar ca să-i aibă pe Popovici și pe Axente.

Investiția greșită l-a enervat pe Ionuț Negoiță, care a ajuns să se îndoiască de capacitatea lui Bratu de când s-a convins că fundașul stânga de la Mediaș și atacantul de la Botoșani nu sunt îndeajuns de buni. Patronul i-a reproșat antrenorului alegerile din vară, dar i-a mai permis un pariu decisiv: Danijel Subotici.

Bosniacul a venit la fel ca Popovici și ca Axente, la solicitarea lui Florin, care a mai trecut o dată peste rapoarte și peste consultarea cu scouterii. Randamentul atacantului în vârstă de 29 de ani poate să solidifice sau să șubrezească și mai rău postul lui Bratu, amenințat și de situația din clasament.


Dinamo e pe locul 8 înaintea etapei și oricare alt rezultat decât victoria cu Astra ar bloca echipa în play-out, aproape de scenariul groaznic din sezonul trecut. Miriuță, care i-a condus pe "câini" în turneul pentru salvarea de la retrogradare, a fost demis din cauza clasării rușinoase, unul dintre dezastrele-reper din istoria clubului. 

"Nu cred că se pune problema să fie Bratu în pericol. Ar fi o mare greșeală să plece curând, abia a semnat prelungirea contractului și nu se poate construi nimic fără stabilitate!"

Ionel Dănciulescu, director general Dinamo

Unul n-are un post, altul nu dă goluri

Popovici și Axente au fost mize ciudate din partea lui Bratu, fiindcă niciunul nu demonstrase ceva care să justifice alegerea pe care a făcut-o Florin. Primul fusese rezervă la Vaslui și la Botoșani, jucase mai mult doar la Mediaș. La 25 de ani, el nu prea are un post clar. A fost mijlocaș sau extremă în cariera de până acum, Bratu l-a folosit ca fundaș stânga și ca inter în 4-3-3. N-a funcționat nicăieri. Axente, de asemenea rezervă la Botoșani, are 31 de ani și a bifat un gol de când a revenit la Dinamo, în Derby-ul cu FCSB. "Câinii" îl mai dăduseră afară o dată, în august 2013.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.