Piotr Verzilov, una dintre persoanele care a intrat pe teren la finala Mondialului dintre Franța și Croația, 4-2, a fost audiat de un tribunal, apoi i s-a făcut rău acasă. ”La început, și-a pierdut vederea. Apoi, nu a mai putut vorbi și nici nu s-a mai putut mișca. A intrat în convulsii”, a povestit prietena sa.
Pe 15 iulie, finala Mondialului a fost întreruptă brusc, după ce patru membri ai grupului punk Pussy Riot au invadat terenul îmbrăcați în uniforme de polițiști. Era încă un protest împotriva regimului Putin. Toți au fost arestați și condamnați atunci la 15 zile de închisoare. Și li s-a interzis să mai asiste timp de 3 ani la competiții sportive. De atunci, au fost mereu hărțuiți de autorități.
Marți seară, după ce a fost audiat la tribunal, Piotr Verzilov s-a simțit tot mai rău acasă. "La început, și-a pierdut vederea. Apoi, nu a mai putut vorbi și nici nu s-a mai putut mișca. A intrat în convulsii", a povestit prietena sa, Veronica Nikulșina, agenției Meduza.
A fost transportat de paramedici la spital. În stare critică. A fost internat la secția de toxicologie a spitalului moscovit Bahrușin. Și starea sa a rămas neschimbată. "Viața prietenului nostru e în pericol. E clar că fost otrăvit", a fost mesajul postat de Pussy Riot pe Twitter.
Doctorii cred că a fost victima unei neurotoxine. Similară celei cu care au fost atacați în Anglia, pe 4 martie, Serghei Skripal (ex-agent GRU) și fata sa Iulia.
{{text}}