Antrenorul Ionuț Badea a explicat cauzele înfrângerii Concordiei în fața celor de la Sepsi. Tehnicianul ilfovenilor nu se teme de demitere, chiar dacă Concordia este la a 3-a înfrângere consecutivă cu 0-3.
"A fost un meci în care am văzut o schimbare de atitudine. Cel puțin până la primul gol. După acel gol am mai băgat doi atacanți și am mai fost prinși de două ori. Nu cred că realitatea din teren a fost asta. Sper să pot să le ridic moralul până la următorul meci.
Am avut ocazii, dar nu am reușit să înscriem. Sunt momente în care anumite nesincronizări ne costă. Pe final am riscat și scorul a mers la 3-0. Sepsi a venit cu o lecție bine învățată, cu un jucător ca Tandia cu o calitate deosebită. E destul de multă energie negativă după asemenea rezultate.
Modul în care am pregătit partida a fost corect, dacă am fi marcat primii, altfel ar fi stat lucrurile. Decizia în privința mea e la conducere, eu caut mereu soluții și nu sunt genul să cedez în momente grele", a zis Ionuț Badea la TV Telekom Sport.
{{text}}