Liga 1

"Infractori"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Aşa i-a caracterizat Prunea pe Iancu şi pe Dragomir, cei care îl contestă pe Ionuţ Lupescu. "Lupescu merită să ajungă la Săpoca!". Marian Iancu îl trimite pe directorul general al FRF la un spital de neuro-psihiatrie! Care e motivul atacului declanşat ieri de patronul lui Poli Timişoara? Delegarea lui Kovacs la CFR - Craiova.

"Lupescu e un nebun şi cer să fie supus unui examen psihiatric. Ieşirile lui îmi demonstrează că este un caz patologic. Dacă trece cu bine controlul psihiatric, atunci înseamnă că e un ucigaş profesionist. În plin scandal el deleagă un ungur la meciul CFR-ului, iar la Dinamo trimite un arbitru cu 10 meciuri în Liga I!", a tunat Iancu, susţinut de Mitică Dragomir: "Se întîmplă lucruri incredibile şi o să iasă scandal uriaş între şefii de cluburi şi acest funcţionar al FRF".
Replica Federaţiei a venit de la directorul de relaţii internaţionale, Florin Prunea: "Solidaritatea infractorilor funcţionează la fel în toată lumea. În România ca şi în Columbia. Iancu şi Dragomir formează un tandem perfect şi la ei se verifică exact proverbul românesc care spune că cine se aseamănă se adună. Dacă îl întrebaţi pe Mitică ce înseamnă UEFA şi FIFA, cum se traduc aceste iniţiale, probabil îi va fi dificil să răspundă".

Prunea l-a "mitraliat" pe Dragomir, unul dintre contestatarii lui Lupescu: "Mitică trebuie să înţeleagă că e doar un funcţionar simpatic şi că s-au dus timpurile cînd se făceau delegările la comandă cu «specialişti» din arbitraj. Se ştie cum făcea Dragomir delegările cu ei! Era momentul să se termine odată cu delegările la comandă, să nu facem acum eroi din nişte escroci!".

"Eu sîmbătă am fost naş la un botez. M-am lepădat de Satana şi de toţi infractorii din fotbalul românesc"
Ionuţ Lupescu

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.