Liga 1

Gaz Metan și CS U Craiova oferă cel mai NEBUN meci al sezonului! Medieșenii egalează formațiile din vârful clasamentului

FOTO: Captură @ TV Telekom SPort

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 15 septembrie 2018

Gaz Metan Mediaș a trecut de CS U Craiova, scor 3-2, într-un meci cu 4 lovituri de la 11 metri. 

Olaru aleargă mult și luptă ca "un nou Sabău" pe care-l vrea Mihai Stoica la Steaua. Caiado e un "Valeron" teleportat la nivel mai mic. Ely și Chamed sunt copii care forțează atacurile. Fortes e un Marius Niculae african cu plete.

Nu e clar dacă la Mediaș există un head hunter fantastic, un personaj care găsește fotbaliști foarte buni de nicăieri, sau Teja i-a transformat pe toți în jucători excelenți, într-o formulă care funcționează în toate compartimentele.

Penalty-urile date corect sau inventate de arbitrul Chivulete contribuie la tensiune, la ritm. Mitriță e "Hagi", la scara regresului pe care l-a înregistrat fotbalul românesc în ultimii 30 de ani. Aportul lui nu e suficient, echipa se apără prea slab pentru una condusă de un italian și e lipsită de omogenitate, așa-zișii "olteni" par în multe momente adunați special pentru această partidă. Gaz Metan câștigă cu 3-2. Și Iulian Cristea cine să mai fie, cu un asemenea gol decisiv? Modrici? Kroos? 

Chivulete a făcut 2-2

Partida a pornit cu două goluri rapide din penalty-uri și a continuat cu greșeli ale arbitrului, care a acordat 4 penalty-uri:

- Mitriță a înscris în minutul 7 din lovitura de pedeapsă rezultată în urma unui duel Crețu-Mihăilă. Extrema Craiovei urmărea mingea și a căzut într-o alunecare în fața lui Pleșca. Arbitrul a considerat că medieșeanul l-a împiedicat pe Mihăilă, deși din reluările TV nu s-a văzut un fault clar.
- A urmat alt penalty după patru minute, transformat de Marius Constantin. Cristea a căzut dintr-un duel cu Donkor, ca și cum ar fi fost împins. La fel, reluările n-au arătat că africanul ar fi comis un fault evident.
- Al treilea penalty, acordat corect la un fault al lui Constantin la Bărbuț, a fost executat de Mitriță și parat de Pleșca.
- În minutul 73, Mitriță a vrut să se ridice și s-a ciocnit, în mișcare, cu Crețu, care alerga normal și a încercat să-l ferească. Al patrulea penalty dat ușor, transformat de Koljici pentru 2-2.
- Matteo Fedele a fost eliminat în minutul 90 pentru un fault în postură de ultim apărător. Alături de Mitriță, care a văzut galben în debutul partidei, va rata meciul din etapa următoare, cu Viitorul. 

Gaz Metan acumulează 14 puncte și egalează formațiile din vârful Ligii 1, FCSB, Astra și Sepsi OSK. Oltenii rămân cu 11 puncte după primele 8 etape.

Gaz Metan Mediaș - CS U Craiova 3-2Au marcat:  M. Constantin '12 (.pen), Fortes '26, I. Cristea'82 / Mitriță '8 (pen.), Koljic '75 (.pen)

Desfășurarea TEXT a partidei

clasament liga 1

echipele de start

Gaz Metan Mediaș: Pleșca - V. Crețu, I. Cristea, M. Constantin, Trif - Fofana, L. Aurelio - D. Caiado, D. Olaru, Elu Fernandes - Fortes
Rezerve:
R. Batista - R. Romeo, Chamed, S. Bușu, Buziuc, M. Stancu
Antrenor:
Mihai Teja

CS U Craiova: Pigliacelli - Donkor, Kelic, T. Ferreira, Briceag - Fedele, Mateiu - Mihăilă, Bărbuț, Mitriță - Koljic
Rezerve:
Popescu - Gardoș, Rocha, Cicâldău, Burlacu, Bancu, Martic
Antrenor:
Devis Mangia

Oltenii au ajuns pe arena din Mediaș.

Arbitru: Chivulete Andrei Florin / Asistenți: Cerei Alexandru, Gheorghe Bogdan 
Stadion:
Gaz Metan (Mediaș)

Program Liga 1

Vineri:
Concordia Chiajna - Sepsi 0-3 Detalii AICI
Dinamo - Astra Giurgiu 1-2 Detalii AICI
Azi:
Dunărea Călărași  - FC Botoșani 3-2 Detalii AICI
Gaz Metan - U Craiova 3-2
Duminică:
18:00 FC Voluntari - Poli Iași
21:00 CFR Cluj - FCSB
Luni:
21:00 Viitorul - AFC Hermannstadt

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.