GSP special   •   Diverse   •   COMUNICAT

Ringier România renunță la semnarea contractului de 2 milioane de euro pentru editarea revistei Primăriei Sectorului 1!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 17 septembrie 2018

Ringier România a câștigat prin licitație publică, în SEAP, contractul

pentru a realiza o revistă a Primăriei Sectorului 1, un contract de 2

milioane de euro pe 4 ani.

La procedura de achiziție publică începută în 16 septembrie 2017  au

participat trusturi importante de presă, precum Ringier sau Burda,

precum și companii fără experiență în media.

Inițial, spre surprinderea întregii prese, a câștigat o asociere cu doar

patru angajați și care, în procedurile de contestare care au urmat, s-a

dovedit că nu îndeplinea condițiile.

Prin comparație, Ringier România are aproape 500 de angajați și își

alesese tipografia Monitorul Oficial drept partener de tipar al revistei.

Pe 26 iulie 2018, Primăria comunică către Ringier că ”oferta

dumneavoastră a fost declarată câștigătoare”.


Ringier România a discutat cu reprezentanții Primăriei Sectorului 1 și

i-am anunțat zilele trecute că am decis să nu semnăm contractul și să

nu realizăm revista.

Nu vom realiza profitul estimat din proiect, vom pierde chiar și

garanția în bani depusă la licitație, dar e mai important să păstrăm

încrederea publicului nostru.

Decizia Ringier are la bază principiul fundamental de a nu pune sub

niciun fel sub semnul întrebării reputația de nonpartizanat a

cotidienelor Libertatea, Gazeta Sporturilor, a siteurilor și a revistelor

noastre.

Avem o divizie separată de Customer Publishing care realizează de 7

ani reviste pentru zeci de clienți privați, printre care Metro

Cash&Carry, Help Net, Dacia – Renault, HVB Bank.


Vom gândi în continuare proiecte, reviste și evenimente în zona

acestor clienți privați.

Când am participat, acum un an, la licitația pe SEAP pe care am

adjudecat-o nu am realizat toate dimensiunile posibilelor conflicte de

interese ale semnării unui contract cu o primărie, dar preferăm să

recunoaștem acest lucru, să-l reparăm înainte de începerea proiectului

și să vă prezentăm dumneavoastră, publicul nostru, faptele și decizia.

Pe scurt: Ringier România nu a luat niciun ban public de la Primăria

Sectorului 1 pentru această revistă.

Dimpotrivă.

Deși am câștigat, ne retragem și contribuim la buget cu cei 31.000 de

lei depuși drept garanție.



Mihnea Vasiliu, director general Ringier România

Citește și: Cum sunt cheltuiti banii bucurestenilor: Licitatia pentru revista Primariei Sectorului 1, castigata de doua firme cu patru angajati in total. Printre beneficiari - apropiati ai lui Adrian Thiess, fostul consilier al lui Sorin Oprescu

Licitatia pentru revista Primariei Sectorului 1, castigata de doua firme. Printre beneficiari - apropiati ai lui Adrian Thiess



 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.