Konstantinos Manolas, fundașul lui AS Roma, a fost încântat să afle că e un idol pe Bernabéu, după ce i-a eliminat pe rivalii blaugrana în sezonul trecut. ”Am primit multe mesaje de mulțumire de la Madrid și va fi o plăcere să joc aici”.
- Real Madrid - AS Roma, duel din grupele Ligi Campionilor, se joacă marți, de la ora 22:00, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV Digi Sport și TV Telekom Sport.
Manolas va intra marți seară alături de gladiatorii Romei în groapa cu lei de pe Bernabéu. Nu va fi însă deloc primit ca un dușman, ci ca un erou. Pentru că fanii lui Real nu pot uita că grecul i-a scos din "sferturile" Ligii trecute pe rivalii din Barcelona, facilitându-le drumul către al treilea trofeu consecutiv.
"Sunt sigur că mă vor primi cu aplauze, dar nu știu dacă sunt un idol. Am primit sute de mesaje de mulțumire de la Madrid și va fi o plăcere să joc pe una din cele mai frumoase arene din lume", a declarat fundașul în Marca.
"Respect, dar nu teamă"
Internaționalul elen recunoaște, în interviul acordat, că "golul de 3-0 mi-a adus cea mai fericită zi din carieră. Nu doar că am bătut Barcelona, o echipă atât de valoroasă, cu Messi, Suárez, Piqué, dar ne-am calificat în semifinale. Am trăit un sentiment unic, incredibil, bucurie imensă. Mai tremur când mă gândesc la ce-a fost".
"N-a slăbit fără Ronaldo"
Manolas spune că Roma respectă Madridul, însă nu se teme de acest duel: "Real e cel mai mare club din lume, are cei mai buni jucători, cu multă personalitate și caracter, nu întâmplător a câștigat trei Ligi la rând. Nimeni nu poate contesta această performanță inegalabilă. Contează enorm experiența și omogenitatea lor. Joacă de mult timp împreună și plecarea lui Ronaldo nu se simte deloc. Real rămâne o echipă redutabilă".
"Roma e în reconstrucție. Am pierdut jucători importanți, dar nu trebuie să ne afecteze, ci doar să ne gândim la ceea ce facem în teren. Vrem să terminăm în primele 4 în Serie A și să trecem de grupele Ligii"
Konstantinos Manolas, fundaș Roma
{{text}}