Liga 1

Nu el era ținta lui MM Stoica: "Ești un mincinos ordinar" » Dialogul de pe Facebook unde un om din fotbal a căzut la mijloc

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 18 septembrie 2018

Mihai Stoica a avut o reacție dură pe contul său de facebook în care i-a atacat pe cei care și-ar dori un post în conducerea FCSB. 

"Cei care au alte idei despre componența băncii tehnice și/sau a staff-ului administrativ sunt rugați să mai aștepte. Nu suntem deloc satisfăcuți de jocul echipei, dar suntem pe primul loc, cu 19 goluri marcate după 10 etape, eliminați complet nemeritat din play-off ul UEL, după o dublă în care am fost net superiori unei echipe cu un buget de peste 30 milioane.

Mă așteptam ca cei ale căror nume au fost vehiculate prin presă ca potențiali înlocuitori să dezmintă aceste minciuni sfruntate, să declare că nu li s-a propus să vină nici măcar pentru discuții preliminare. În fine, să spună adevărul. Se pare însă că le convine situația asta. Să taci cu subînțeles poate dă bine în fața unora. Pentru mine ești un mincinos ordinar. Iar cuvântul meu a contat și va conta mereu", a spus Mihai Stoica.

Crezând că MM Stoica se referă la el, Narcis Răducan a ținut să-i ofere o reacție printr-un comentariu la respectiva postare a directorului sportiv de la FCSB.

"Am hotărât să-mi prezint, pe scurt, punctul de vedere legat de zvonul ultimelor două zile, legat de o eventuală implicare a mea în managementul clubului FCSB. Deși eram sigur că prin oportunitatea de a colabora cu Digi Sport, am un contact direct cu lumea fotbalului, am abordat ieri dimineață la «Matinalul lui Filoti» subiectul. Am văzut reacţia prietenului meu MM Stoica, semn că n-a văzut poziţia mea, indignat că oamenii vehiculaţi se complac în această ipostază.

Rezumând, consider că managementul FCSB-ului este de valoare şi cu vastă experienţă internatională, alături de care am lucrat şi învăţat cu onoare, însemnând bazele cunoştintelor mele in domeniu. Peste care am adaugat experienţa şi şcoala.

Nu am fost contactat şi nu am negociat cu nimeni pentru a face parte din Board-ul de conducere şi, daca mă întrebaţi, cred ca în momentul ăsta la FCSB sunt «oamenii potriviţi la locul potrivit». În schimb, daca voi fi abordat pentru o eventuală colaborare, voi cere o fişă a postului clară şi transparentă, în urma căreia voi avea un răspuns în alb-negru. Tocmai pentru că-mi respect foştii colegi, am considerat că poate nu-i îndeajuns intervenţia televizată de ieri", a reacţionat Narcis Răducan pe Facebook.

Mihai Stoica a răspuns mesajului venit de la fostul coleg: "Narcis Răducan, la altcineva m-am referit, dar e pe silent".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.