Vladan Milojevici le-a spus jurnaliștilor după întoarcerea în Ligă: ”Nu căutăm scuze, dar noi nu jucăm în aceeași curte cu Liverpool, PSG sau Napoli”.
Într-o situație dificilă a fotbalului sârb, Steaua Roșie s-a calificat din nou în Champions League, după 26 de ani. Campioana belgrădeană a avut și neșansă, jucând într-una dintre cele mai dificile grupe, cu Liverpool, PSG și Napoli, dar a rezistat la întoarcerea în Ligă. 0-0 pe Marakana în fața italienilor, cu 55.000 de fani în tribune.
Vladan Milojevici, antrenorul gazdelor, e mulțumit, chiar dacă adversarii au dominat și au avut două transversale, una pe repriză (Insigne și Mario Rui). "E fantastic să fim iar în Ligă după atâția ani de absență...", a declarat tehnicianul sârb.
"Nu căutăm scuze. Totuși, noi nu jucăm în aceeași curte cu Liverpool, PSG sau Napoli", a spus Milojevici, imaginându-și cum ar fi dacă senegalezul Kalidou Koulibaly, stoperul lui Napoli, s-ar transfera la Belgrad: "Venim dintr-un campionat foarte diferit, știți prea bine. La noi, Koulibaly ar fi atacant".
20
de șuturi a tras Napoli la poartă (7 cadrate); sârbii au avut doar 6 (3 cadrate)
825
de pase au adunat italienii la Belgrad (726 corecte); adversarii, doar 294 (211 corecte)
112,9
kilometri au alergat jucătorii Stelei Roșii marți; napolitanii: 108,8 kilometri
"Am pierdut două puncte într-o grupă dificilă, dar nu trebuie să facem o dramă
Am ratat finalizarea. N-am fost lucizi. Ne-a lipsit și puțin noroc"
Carlo Ancelotti, antrenor Napoli
{{text}}