Pentru a amortiza efectul pierderii banilor de la Becali, dinamoviștii i-au promis lui Dan Nistor că îi vor oferi un nou contract, cu un salariu de 15.000 de euro pe lună plus bani la semnătură.
Mijlocașul nu a mai adus vorba de acest aspect, iar managementul l-a tot amânat până s-a închis perioada de transferuri. Tocmai asta susține și Bogdan Bălănescu, care arată că discuțiile legate de mărirea salariului nu reprezintă o prioritate.
"Cine a spus că trebuie mărit contractul lui Dan Nistor sau că trebuie finalizate discuțiile și negocierile? Suntem în discuții că am vrut noi, nu că ne-a impus cineva.
Dan Nistor e foarte respectat. Pe data de 15 e cu banii la zi, e respectat, nu am avut probleme de genul ăsta", a declarat Bogdan Bălănescu la TV Digi Sport.
După ce perioada de mercato s-a închis, când era sigur că FCSB nu mai poate să forțeze mutarea, oficialii dinamoviști nu i-au mai dat niciun semn lui Dan pentru a-i oferi un nou salariu.
{{text}}