Liga 1

Dezvăluiri despre situația lui Ianis Hagi la Viitorul! Ce șanse sunt să plece!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 20 septembrie 2018

Președintele Viitorului, Cristi Bivolaru, a vorbit despre posibila plecare a lui Ianis Hagi de la echipă. Recunoaște că în urmă cu aproape un an, când fotbalistul doar ce revenise de la Fiorentina, Gică Hagi a refuzat o ofertă. Acum sunt șanse mici ca până la iarnă să se întâmple ceva. 

"Ianis Hagi a avut o ofertă în iarnă, pe care Gică Hagi a refuzat-o, dar a fost o decizie înțeleaptă, pentru că Ianis a reintrat bine în echipă, ne-a ajutat mult să obținem rezultatele si clasarea din play-off-ul sezonului trecut.

Sigur că spre finalul campionatului a început să resimtă oboseala, din cauza faptului că a avut o întrerupere lungă, apoi a început noul sezon mai puțin bine decât începuse în iarnă, dar acum este într-o creștere importantă și s-a văzut asta și la club și la tineret.

Despre o eventuală plecare a sa, pot spune că până la iarnă nu se va întâmpla nimic, mai ales că s-a încheiat și perioada de transferuri. Este o piesă grea pentru noi, jucătorul de la care așteptăm să tragă echipa după el și să ne ajute la îndeplinirea obiectivului", a spus Cristian Bivolaru, președintele Viitorului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.