Fotbal   •   Liga 1   •   Poli Iași - Dinamo,azi, 21:00, Digi 1, Telekom 1, Look TV, gsp.ro

Alarmă pentru Florin Bratu: doi jucători dinamoviști au probleme

Articol de Victor Vrînceanu   —  vineri, 21 septembrie 2018

Mijlocașul panamez Armando Cooper s-a pregătit separat, iar Bratu nu este hotărât dacă să îl forțeze sau nu diseară, cu Poli Iași. Și conaționalul Jaime Penedo vrea să ia o pauză din cauza unei accidentări mai vechi.

Florin Bratu își joacă postul diseară, cu Poli Iași. Dacă pierde, antrenorul de 38 de ani va fi dat afară. Ca și cum asta nu ar fi suficient, Armando Cooper, 30 de ani, unul dintre mijlocașii preferați ai antrenorului, a acuzat probleme musculare și s-a antrenat în ultimele două zile separat, fiind incert pentru jocul de la Iași. 

"Bratone" va lua o decizie clară în ceea ce-l privește pe Armando puțin înainte de meci, în funcție de cum se va simți mijlocașul.

Venit la Dinamo în această vară, Cooper a fost titularizat imediat de Bratu, acesta considerând că panamezul este profilul perfect de jucător care să dea mai multă siguranță în fața apărării, defensiva dinamovistă fiind extrem de șubredă, a doua cea mai slabă din Liga 1


"Am vorbit cu preşedintele David, ca motivaţie a zis că trebuie să aducem cele trei puncte. Nu s-a pus nicio presiune pe mine"

Florin Bratu, antrenor Dinamo

"Trebuie să ne gândim în ce situaţie am venit la Dinamo. Dacă Dinamo era la un alt nivel, nu cred că eram eu antrenor. Cred că pretenţiile erau mai mari"

Florin Bratu, antrenor Dinamo

2

meciuri a jucat Cooper pentru Dinamo în acest sezon de Liga 1

8.000 €pe lună câștigă Cooper la Dinamo

7

goluri în 100 de meciuri a marcat Cooper pentru naționala Panama


Și Penedo are probleme

Jaime Penedo, 36 de ani, ar dori să aibă o perioadă de pauză din cauza unei accidentări mai vechi la gleznă, dar conform surselor Gazetei, Bratu nici nu a vrut să audă de acest lucru și i-a cerut experimentatului portar să forțeze pentru meciul decisiv cu Poli Iași. Dacă Dinamo va ieși bine din acest joc, este posibil ca antrenorul să îl lase liber pe Jaime la meciul de Cupă cu Brăila, urmând ca locul acestuia să fie luat de Vlad Muțiu.

Vezi și: Grozav dă de pământ cu Dinamo! Dezvăluie toate detaliile ofertei făcute de "câini" » Răspuns clar ofertei lui Gigi Becali!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.