Oscar Tabarez, selecționerul uruguayan în vârstă de 71 de ani care suferă de neuropatie cronică, și-a prelungit contractul până în 2022.
Niciun alt selecționer, nicăieri în lume, nu se mai bucură de un asemenea respect. Óscar Tabárez, de 12 ani pe banca Uruguayului (plus perioada 1988-1990), e grav bolnav, suferă de neuropatie cronică, o maladie ce îi afectează sistemul motor. Se deplasează foarte greu, folosește o cârjă în timpul meciurilor și urmărește antrenamentele naționalei dintr-o mașinuță electrică. Dar nu renunță. Și federația nu vrea nici ea să se despartă de "profesor".
Tabárez, 71 de ani, tocmai și-a prelungit contractul. Va rămâne cel puțin până în vara lui 2022, la 75 de ani, pentru a participa la Mondialul din Qatar. Al 5-lea său turneu final. La sfârșitul mandatului, uruguayanul va deveni al 3-lea cel mai longeviv selecționer din istorie, după italianul Vittorio Pozzo (19 ani, între 1929 și 1948) și austriacul Hugo Meisl (18 ani, între 1919 și 1937).
La Mondialul din Rusia, celeștii au jucat sferturile de finală, fiind eliminați de Franța (0-2), care a cucerit ulterior trofeul.
185de meciuri are Tabárez, fiind selecționerul cu cele mai multe partide
4este locul ocupat de Uruguay la CM 2010; cel mai rezultat al lui Tabárez la Mondial
2011este anul în care Tabárez a cucerit Copa America
{{text}}