Roș-albaștrii au evoluat azi cu Dunărea Călărași pe-un stadion pustiu la Voluntari, 700 de fani fiind prezenți în tribune.
Steliștii s-au plâns de gazonul prost de pe Arena Națională, iar la rugămintea Federației, care vrea să aibă o iarbă cât mai bună la partida cu Serbia din Liga Națiunilor, și-au mutat cartierul general la Voluntari.
Doar că mutarea la cinci străzi de reședința patronului echipei a redus drastic asistența. La ultimele două jocuri disputate la Voluntari nu s-a depășit 1.500 de spectatori în tribune. Cu FC Botoșani auzeai fără probleme ce striga Dică de pe bancă, iar azi au fost și mai puțini susținători alături de Rusescu și compania, doar 700.
Tichete extrem de scumpe
Fanii și-au părăsit favoriții și din cauza prețurilor șocante ale biletelor pentru meciul de ieri cu Călărași. Cel mai ieftin bilet la peluză a costat 15 lei, dar au existat tichete și la 60, 75 și 100 de lei pentru un joc cu o nou-promovată!
"Nu știu cine face politica de ticketing, dar este plecat pe arătură. Cum să pui astfel de prețuri? Nu gândește nimeni prin birourile alea?", a scris Eduard Marian Dobre pe contul oficial al FCSB. Maria Nealcoș s-a revoltat și ea: "Eu sunt din provincie, însă la cum joacă echipa nici nu îmi vine să mă uit la televizor! Nici nu aș da atâția bani pentru un bilet. Nu merită!".
Craiova umilește Liga 1
Situația este cu totul alta în Bănie. Odată cu lansarea noului "Ion Oblemenco", meci de meci la Craiova se joacă cu tribunele aproape pline, iar media din acest sezon de L1 este de 14.500 de fani. În comparație, FCSB are o medie de doar 7.500, iar Dinamo 2.300!
Ce asistențe s-au înregistrat în această etapă
Meci / Spectatori
Sepsi - FC Voluntari 3.500
Poli Iași - Dinamo 6.800
Hermannstadt - CFR 100
FC Botoșani - Chiajna 2.000
CSU Craiova - Viitorul 15.000
Asistențele FCSB de pe teren propriu
Et. 2 FCSB - Dinamo 27.835
Et. 3 FCSB - Poli Iași 3.784
Et. 5 FCSB - Sepsi 3.583
Et. 7 FCSB - FC Botoșani 1.500
Citește și: FCSB - DUNĂREA CĂLĂRAȘI // Devine o obișnuință? De ce a ajuns FCSB la al doilea meci în "exil" la Voluntari
{{text}}