Campionate

BARCELONA - GIRONA 2-2 // FOTO + VIDEO Surpriză imensă pe Camp Nou! Barcelona s-a încurcat într-un meci în care a jucat în inferioritate peste 50 de minute

+9 Foto
FOTO: REUTERS

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 23 septembrie 2018

Barcelona a bifat un pas greșit total neașteptat, remizând pe teren propriu cu Girona, scor 2-2, într-un meci din etapa a 5-a din La Liga.

Catalanii au început bine meciul și au deschis scorul încă din minutul 19, prin Messi, care a înscris elegant din interiorul careului.

A urmat însă colapsul, neanticipat nici de cei mai pesimiști fani. Lenglet a fost eliminat în minutul 35 după o lovitură dură cu cotul, iar întreaga tactică a lui Valverde a fost dată peste cap.

Girona a egalat până la pauză prin Stuani, tot el reușind "dubla" care a înghețat asistența de pe Camp Nou în minutul 51, după o eroare a lui Pique.

Acesta și-a luat însă revanșa în minutul 63, când a restabilit egalitatea și a salvat un punct pentru Barcelona.

Catalanii sunt lideri, cu 13 puncte, la egalitate cu Real Madrid, dar cu un golaveraj mai bun. De partea cealaltă, Girona continuă startul surprinzător de sezon și se situează pe locul 6, cu 8 puncte.

Barcelona - Girona 2-2Au marcat: Messi '19, Pique '63 / Stuani '45, '51

*Lenglet a fost eliminat în minutul 35 după o lovitură dură cu cotul

Echipele de start:

Barcelona: ter Stegen - Semedo, Pique, Lenglet, Alba - A. Vidal, Busquets, Arthur - Messi, Suarez, Dembele
Rezerve: Cilessen, Coutinho, El Haddadi, Rakitic, S. Roberto, D. Suarez, Umtiti
Antrenor: Ernesto Valverde

Girona: Bono - Aday, Alcala, Espinosa, Juanpe, Muniesa - Granell, Pons, Garcia - Portu, Stuani
Rezerve: Iraizoz, Doumbia, B. Garcia, Nontes, Porro, P. Roberts
Antrenor: Eusebio Sacristan

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.