Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Dinamo, denunțată involuntar de Grozav. Practica interzisă clar de FIFA pentru crimă organizată, folosită de club în timpul negocierilor

Articol de Costin Ștucan   —  marţi, 25 septembrie 2018

Într-un interviu acordat Gazetei, atacantul ofertat de Dinamo a declarat că oficialii clubului i-au propus un procent dintr-un viitor transfer. Practica este interzisă clar de FIFA

“Dacă cei de la Dinamo o țin una și bună că eu cer o căruță de bani, am decis să vorbesc ca să știe toată lumea tot adevărul”, a declarat Gicu Grozav într-un interviu pentru Gazetă, după ce negocierile cu Dinamo au eșuat.

În interviu, atacantul liber de contract a divulgat involuntar un detaliu din timpul negocierilor care ar fi putut-o aduce pe Dinamo în situația de a încălca regulamentul FIFA. Propunerea clubului pentru jucător conținea o clauză periculoasă pentru Dinamo, așa cum reiese din declarația lui Grozav:

“Mi-au oferit 8.000 de euro lunar și nimic la semnătură, chiar dacă vin liber de contract. Și nu doar asta! Mi-au adăugat și o clauză de 500.000 de euro ca să pot pleca. Și, fiind “băieți buni”, au zis că îmi dau 10 la sută din suma asta dacă mă transfer”.


Dacă Grozav spune adevărul, procentul de 10 la sută promis lui de șefii lui Dinamo dintr-un viitor transfer reprezintă o încălcare flagrantă a articolul 18(3) din Regulamentul FIFA privind Statutul și Transferul Jucătorilor, potrivit căruia “nici un club sau jucător nu trebuie să intre într-un acord cu o terță parte prin care terța parte este îndreptățită să participe, fie integral sau parțial, la compensația ce trebuie platită în cazul unui viitor transfer al unui jucător de la un club la altul, sau de a i se atribui drepturi în cazul unui transfer sau al unei compensații din transfer”.

Pe scurt, niciun impresar, jucător sau orice altă persoană sau entitate comercială, exceptând un club de fotbal, nu are dreptul să primească procente dintr-un viitor transfer.

Practica nu e nouă la Dinamo. În anii 2000, clubul a oferit impresarilor Ioan și Victor Becali procente de până la 100 la sută din drepturile economice ale jucătorii săi, iar agenții de jucători decideau momentul vânzării fotbaliștilor respectivi, cu complicitatea lui Cristian Borcea. Transferurile, inițial subevaluate, au fost derulate prin firme și conturi din străinătate și au dus la prejudicierea clubului Dinamo cu peste 5 milioane de dolari.

Declarația lui Grozav arată că, în ciuda condamnărilor din Dosarul Transferurilor și a interdicției din regulamentul FIFA, clubul Dinamo încearcă să realizeze transferuri cu implicarea unei terțe părți și sub patronatul lui Ionuț Negoiță. Responsabilul cu negocierea în cazul lui Grozav a fost secretarul general Bogdan Bălănescu, un oficial rămas în club din era Borcea.


Contactat de Gazetă, el a confirmat în parte spusele lui Grozav: “Da, asta a fost prima propunere la discuții, dar apoi lucrurile s-au schimbat. Așa e, dar nu era cu procent din transfer, că nu ai voie, ci era legat de performanțele sportive. Am 19 ani de Dinamo și știu bine ce fac. Poți face o înțelegere că dacă tu te transferi pe 200.000 de euro, jucătorul ia bonus de 20.000. Pot să-i dau orice bonus. Bine, dacă nu se transferă pe bani, nu ia niciu ban”.

Exemplul oferit de Bălănescu este, însă, tot o încălcare mascată a articolului 18(3) din regulamentul FIFA, condiționând primirea unui bonus de către un jucător în momentul unui viitor transfer pe bani.

Lucian Marinescu, impresarul care l-a reprezentat pe Grozav la negocieri, a confirmat spusele clientului său: "Dacă Gicu a divulgat detaliile astea, alte detalii nu mai sunt. Gicu a cerut un bonus sportiv, ei au căutat alte soluții. Nu știu exact cum voiau ei să facă, dar apoi treceam la verificarea formulei legale"

Cum se păcălește regulamentul

O sursă din club a explicat modul de lucru: “Impresarul jucătorului vine și cere un procent dintr-un transfer viitor. Fără asta, jucătorul nu semnează cu tine. Nu ai voie să dai direct un procent dintr-un viitor transfer, dar poți regla asta făcând o convenție cu impresarul în care se scrie că, dacă îți aduce o anumită sumă pe jucător, va încasa un procent. Aceste convenții nu ajung la federație, deci clubul nu poate fi tras la răspundere. Ulterior, jucătorul primește un bonus în contravaloarea procentului neoficial stabilit în convenție și probabil îl împarte cu impresarul”.

Practic, printr-un artificiu birocratic secret, cluburile și impresarii încalcă fără probleme regulamentul FIFA. Recent, Gazeta a dezvăluit o practică similară la transferul lui Kamer Qaka la FCSB în urma căruia un impresar moldovean cu probleme penale în trecut a încasat 25 la sută din suma plătită de George Becali.

Miza mascării procentelor din viitoarele tranferuri e importantă. În cazul în care este prins, un club riscă o amendă și interzicerea dreptului de a mai face transferuri pentru una sau mai multe ferestre de mercato.

De ce interzice FIFA practica TPO

Practica folosită de Dinamo la negocieri se numește Third-Party Ownership (TPO), sau proprietatea unei terțe părți. Articolul 18(3), intrat în vigoare la 1 mai 2015, a fost introdus de FIFA în încercarea de a stopa implicarea unor terțe părți în treburile interne ale cluburilor, lucru care putea duce inclusiv la pierderea independenței decizionale a unui club în favoarea unei persoane sau companii străine.

Unul dintre motivele introducerii acestui articol este riscul infiltrării rețelelor de crimă organizată în cluburile de fotbal prin achiziționarea de procente din jucători.

Consecința directă este influențarea performanțelor sportive. După 2015, agenții de jucători fentează noua regulă, cumpărând prin firme-paravan acțiuni la cluburi de fotbal, o altă practică interzisă de FIFA. Este și cazul clubului cipriot Apollon Limassol - finanțat de impresarul israelian Pini Zahavi - care a realizat în ultimii ani mai multe transferuri fictive, printre care și cel al lui Cristian Manea. Fără a călca vreodată în Cipru, Manea a fost împrumutat din 2014 la Viitorul, Mouscron (două sezoane) și CFR Cluj (două sezoane).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.