Liga 1

Claudiu Niculescu a vorbit în sfârșit cu Florin Bratu, dar nu l-a ascultat în privința lui Nistor: "Dan e un lider, un jucător valoros"

Foto: Cristi Preda

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 27 septembrie 2018

Antrenorul lui Dinamo, Claudiu Niculescu, 42 de ani, a vorbit în conferința de presă de azi despre prelungirea contractului lui Dan Nistor și despre dialogul pe care l-a avut cu Florin Bratu, pe care a încercat să-l contacteze chiar după ce a fost numit la Dinamo, fără succes însă, la acel moment.

"Prelungirea e un lucru extraordinar și cu siguranță va ajuta foarte mult echipa. Mă bucur că Nistor se va relaxa puțin acum, după ce a semnat, a trecut printr-o perioadă grea, au fost acele probleme. E un caracter puternic și a trecut peste această perioadă, ca dovadă și evoluția de la Galați. E un lider, un jucător valoros. Vreau ca jucătorii să fie concentrați la ce au de făcut pe teren pentru Dinamo.

Am vorbit cu Florin Bratu, mi-a explicat în mare cum stau lucrurile. Încerc să iau ce pot eu din sfaturile oferite. Am discutat luni seara, rămânem prieteni. Am jucat împreună, ne știm de mulți ani, asta e viața antrenorilor și nu avem ce face.

Jucătorii erau puțin blocați mental, când i-am cunoscut am văzut acest lucru. La ei problema nu este de valoare în acest moment, ci de psihic. Au avut trei înfrângeri consecutive și este normal ca moralul să scadă. La asta voi lucra.

Sepsi a menajat întreaga echipă în Cupă și am mari speranțe de la băieți că vom redresa echipa și vom câștiga meciul de vineri seara, care este extrem de important pentru noi", a spus Clau-gol.

"Mi-aș dori să văd foarte mulți suporteri la stadion. Avem nevoie de ei mai mult ca niciodată pentru a depăși împreună această perioadă grea pe care a traversat-o Dinamo"
Claudiu Niculescu, antrenor Dinamo

"Ne așteaptă un joc dificil mâine, din cauza numărului mic de puncte adunate și a locului din clasament. E momentul să dăm totul și să începem cu o victorie în campionat cu Mister pe bancă. Nu am avut mult timp la dispoziție pentru a lucra cu Mister, dar trebuie să fie schimbarea în primul rând la noi, să dăm mai mult, să trecem peste această perioadă. Sunt convins lucurile se vor mai rezolva cu o victorie cu Sepsi"
Sergiu Hanca, jucător Dinamo

  • Niculescu a învins la debutul la Dinamo, 3-1 cu Dacia Unirea Brăila în 16-imile Cupei. 
  • Meciul de campionat dintre Dinamo și Sepsi se joacă vineri, de la ora 21:00, în cadrul etapei a 10-a din Liga 1. Partida va fi în direct la TV Telekom Sport, TV Digi Sport, Look Sport și liveTEXT pe GSP.ro.

Vezi și: OFICIAL S-a decis viitorul lui Dan Nistor! EXCLUSIV Prima reacție a jucătorului

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.