Sporturi   •   Volei   •   CAMPIONATUL MONDIAL

Fetele la serviciu » Campionatul Mondial debutează mâine! SUA, China și Brazilia, din nou printre favorite

Articol de Roxana Fleşeru   —  vineri, 28 septembrie 2018

Patru ani au așteptat voleibalistele din echipele naționale noi dueluri la nivel de Campionat Mondial. Începând de sâmbătă dimineață, în Japonia, 24 de reprezentative feminine se vor întrece pentru medalii.

În prima fază sunt împărțite în patru grupe, iar primele patru clasate vor avansa. Toți antrenorii sunt precauți în declarații, mai ales că timpul scurs între 2014 și 2018 înseamnă mult în dinamica unei formații. "Nu apărăm nimic. Am câștigat aurul la ediția trecută și a fost frumos, dar aceea întâmplare e deja istorie de multă vreme.

Rezultatul nu ne va împovăra acest turneu. Suntem într-un proces nou, de lungă durată, alături de alte echipe care au speranțe mari, de a câștiga o competiție total diferită. Va trebuie să luptăm, în fiecare zi, pentru a ajunge la 25 de puncte înaintea oricărei formații cu care jucăm", a spus Karch Kiraly, antrenorul SUA.

În 2014, în Italia, podiumul mondial a fost compus din SUA, China și Brazilia. "Echipa noastră e foarte concentrată și am muncit din greu. Ne știm potențialul și vom da totul pentru a ajunge pe primul loc", a spus Adenzia Da Silva, centrul Braziliei. Primul meci al acestei ediții a CM este cel din Grupa A, dintre Mexic și Camerun. 


7 titlurimondiale are în palmares Rusia, fiind națiunea cea mai titrată, ultima medalie de aur fiind cucerită în 2010

Grupa A (Yokohama)

Argentina

Camerun

Germania

Japonia

Mexic

Olanda

Grupa B (Sapporo)

Bulgaria

Canada

China

Cuba

Italia

Turcia

Grupa C (Kobe)

Azerbaijan

Coreea de Sud

Rusia

Tailanda

Trinidad &Tobago

SUA


Grupa D (Hamamatsu)

Brazilia

Republica Dominicană

Kazahstan

Kenya

Puerto Rico

Serbia

*primele patru echipe se califică în faza următoare a grupelor

În România competiția nu este televizată! 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.