Niko Kovaci, bătut chiar în orașul natal de fostul coleg de la Hertha, Pal Dardai! Antrenorul a plătit vineri cu primul eșec pe banca lui Bayern pentru masivele schimbări din echipă.
Cinci puncte pierdute în doar trei zile, la fel ca Barcelona. După egalul în derbyul bavarez, Bayern a cedat la Berlin, 0-2 cu Hertha, suferind vineri seară prima înfrângere cu Niko Kovaci pe banca tehnică. Tot în ajun de Oktoberfest, dar anul trecut, Ancelotti nu rezista crizei și era demis după un eșec în Ligă cu PSG! Antrenorul croat a cedat chiar în orașul natal și în fața unei echipe pregătite de fostul lui coleg de la Hertha, Pal Dardai!
"Mă uitam la tabelă și nu-mi venea să cred"
"Am primit inadmisibil de facil două goluri. La primul a fost o eroare individuală, însă apoi a survenit o eroare tactică și am fost pedepsiți. Am pierdut doar un meci, nu trebuie să dramatizăm. Toată lumea știe că Bayern nu tolerează astfel de situații", a explicat Kovaci. Dardai era în schimb superîncântat: "Șmecheria este să știi să manevrezi mingea și să marchezi goluri frumoase. I-am bătut cu presing și disciplină. Sărbătorim în acest week-end, apoi continuăm să tragem tare". L-a completat Skjelbred: "Mă uitam la tabelă și nu îmi venea să cred. Am pierdut un meci cu 9-2 contra lui Bayern! Ce binecuvântare să trăiesc o asemenea excperiență".
28
de meciuri fără înfângere în Bundesliga era seria lui Bayern în perioada Oktoberfest. Precedentul eșec, 0-2 cu Dortmund în 2010
Vezi și:
{{text}}