International   •   Stranieri   •   TRANSFER

3 milioane de euro pentru Alibec! Destinație familiară pentru atacantul Astrei

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 29 septembrie 2018

Marius Șumudică recunoaște că și-l dorește în continuare pe atacantul Astrei, Denis Alibec (27 de ani), la Al Shabab, însă îi transmite acestuia că-l poate transfera doar dacă va fi într-o formă sportivă bună.

"Deocamdată nu se pune problema unui transfer. Am zis că e unul din jucătorii care ar putea face obiectul unui transfer, dar nu am zis că-l voi transfera mâine. Depinde de evoluțiile lui. Noi avem 6 scouteri la club care nu dorm nopțile. Stau și se uită la meciuri de pe toate continentele și fac fișe cu imagini, cu tot. Apoi eu am ultimul cuvânt. Eu și președintele.

Nu pot să spun că-l iau pe Alibec mâine sau nu-l iau. Sunt mulți jucători urmăriți. Patronul clubului vrea să investească foarte mult în ianuarie, pentru că el a venit după primele două etape.

Tot timpul ești într-un test aici, atât ca antrenor, cât și ca jucător. Dacă nu corespunzi, în următoarea fereastră de transferuri te schimbă", a declarat Șumudică la TV Digi Sport.


Conform presei arabe, Al Shabab ar fi dispusă să plătească 3 milioane de euro pentru transferul lui Alibec.

"În ultimii ani echipa a terminat pe locurile 10-12. Acum suntem pe locul 5. E un campionat greu, un campionat puternic.

Budescu a dat o pasă genială la gol. Etapa trecută a fost în echipa etapei și al treilea jucător ca index din etapa respectivă. Acum iar a jucat din nou bine"

Marius Șumudică

Vezi și: VIDEO Budescu, genial în ultimul meci al lui Șumudică din Arabia Saudită » Al-Shabab e neînvinsă după 4 etape

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.