Plecat de pe locul 2 din grilă, englezul Lewis Hamilton, pilotul celor de la Mercedes, a câștigat Marele Premiu al Rusiei, disputat la Soci. Cu 5 curse rămase din sezon, Hamilton are 50 de puncte avans față de Sebastian Vettel. Este a doua victorie a lui Hamilton la Soci, din carieră.
Cursa a fost una excelentă reușită de Hamilton și de echipa Mercedes. În turul 16, britanicul l-a depășit pe neamțul Sebastian Vettel, pilotul Ferrari, și a recuperat locul pierdut după trecerea pe la boxe.
În turul 25, Hamilton l-a depășit fără probleme pe colegul său, finlandezul Valtteri Bottas, și a urcat pe doi. Cu 10 tururi înainte de final, Hamilton a urcat pe primul loc, după ce Max Verstappen a intrat la boxe, și a câștigat cursa.
70
de victorii are Hamilton în carieră
Pe locul doi a terminat Valtteri Bottas, acesta fiind urmat de Sebastian Vettel. Grație acestei victorii, Hamilton acumulează 306 puncte, în timp ce Vettel are 256. Următoarea cursă are loc în Japonia, la Suzuka, în weekend-ul 5-6 octombrie.
Top 10 MP al Rusiei
1. Lewis Hamilton | Mercedes |
2. Valtteri Bottas | Mercedes |
3. Sebastian Vettel | Ferrari |
4. Kimi Raikkonen | Ferrari |
5. Max Verstappen | Red Bull |
6. Daniel Ricciardo | Red Bull |
7. Charles Leclerc | Sauber |
8. Kevin Magnussen | Haas F1 |
9. Esteban Ocon | Force India |
10. Sergio Perez | Force India |
Clasament General Piloți
1. Lewis Hamilton | 306p |
2. Sebastian Vettel | 256p |
3. Valtteri Bottas | 189p |
4. Kimi Raikkonen | 186p |
5. Max Verstappen | 158p |
Clasament general constructori
1. Mercedes | 495p |
2. Ferrari | 442p |
3. Red Bull | 292p |
4. Renault | 91p |
5. Haas | 80p |
{{text}}