International   •   Stranieri   •   GENOA

Italienii sunt fascinați de cel mai scump portar român: "Arată că valorează 9 milioane de euro"

Articol de Daniel Scorpie   —  luni, 01 octombrie 2018

Andrei Radu e la 21 de ani unul din cele mai mari transferuri ”tricolore” din istorie. ”I-a luat locul de titular lui Marchetti la Genoa și arată că valorează 9 milioane de euro”, scrie Gazzetta dello Sport.

Două meciuri întregi în numai patru zile, după ce nu prinsese decât 18 minute în Serie A acum 3 sezoane! Povestea lui Andrei Radu nu e o ficțiune, ci pura realitate a căpitanului naționalei U21, care capătă credit tot mai mare la Genoa, într-un moment capital pentru calificarea la CE 2019.

E cel mai scump goalkeeper român achiziționat vreodată, cât cele mai mari transferuri ale lui Pantilimon, Lobonț și Tătărușanu la un loc! Doar mutarea lui Vlad Chiricheș, de la Steaua la Tottenham - 9,5 milioane de euro din 2013 - îl depășește, bineînțeles în afara sumelor achitate pentru cei mai buni doi "tricolori" din ultimul deceniu: Mutu și Chivu.

"Buncăr la Frosinone"


"Portarul român demonstrează că valorează toate cele 9 milioane de euro plătite deja pentru el. A fost ca un buncăr la Frosinone", a scris Gazzetta dello Sport după evoluția notată cu 6,5. "A atacat bine mingiile, reușind 3 intervenții importante". Inter n-a avut încredere în el și i-a dat drumul în această vară la Genoa.

Prietenul lui Piątek!

Radu i-a cucerit pe italieni. "Fostul goalkeeper al lui Inter a luat Genoa în mâini și a răspuns încrederii pe care Ballardini i-a dat-o cu o prestație de portar de clasă, la un șut al lui Zampano și cu un plonjon apoi la execuția lui Campbell, cu Chibsah gata să înscrie.

Radu și Piątek sunt alfa și omega unei echipe ce vrea să continue să uimească". Internaționalul de tineret a și postat pe Instagram o poză cu el și surprinzătorul golgeter al Seriei A pe Instagram: "Victorie mare. Ne pregătim pentru Parma înaintea pauzei naționalelor". 


"Radu este foarte reactiv și a reușit câteva parade importante. Sunt mulțumit, pentru că am descoperit alt portar valoros. Dar am investit 9 milioane în acest băiat și avem încredere în el" Enrico Preziosi, președinte Genoa

"Nu ştiam că debutez, nimeni nu mi-a spus. Mi s-a zis să fiu pregătit oricând. Am aflat doar când Mister a anunţat echipa. N-am simţit vreo emoţie, nu mi-a fost teamă" Ionuț Radu, portar Genoa, înaintea partidei cu Chievo

"Trebuie să-i mulțumesc lui Mister și staffului pentru încredere. Am nevoie să joc pentru a-mi găsi ritmul. Muncesc întotdeauna la maximum pentru a-mi ajuta echipa și ca să rămân la un nivel ridicat" Ionuț Radu, portar Genoa

"Piątek e un fenomen. Are o mare foame de gol și de succese. Dar acum ne gândim să confirmăm în următorul meci cu Parma" Ionuț Radu, portar Genoa, după meciul cu Frosinone

TOP TRANSFERURI PORTARI ROMÂNI

Nume / De la echipa-la echipa / An / Sumă

1. Andrei Radu / Inter-Genoa / 2018 / 9*

2. Costel Pantilimon / Poli Timișoara-Man. City / 2012 / 3,8

3. Bogdan Lobonț / Rapid-Ajax / 200 / 3

4. Ciprian Tătărușanu / Fiorentina-Nantes / 2017 / 2,5

5. Florin Niță / FCSB-Sparta Praga / 2018 / 2

* Sumele sunt în milioane de euro. Radu e împrumutat în acest sezon cu obligație de cumpărare în 2019.

TOP TRANSFERURI JUCĂTORI ROMÂNI

Nume / De la echipa-la echipa / An / Sumă

1. Adrian Mutu / Parma-Chelsea / 2003 / 22

2. Cristian Chivu / Ajax-Roma / 2003 / 18

3. Vlad Chiricheș / Steaua-Tottenham / 2013 / 9,5

4. Andrei Radu / Inter-Genoa / 2018 / 9

5. Nicolae Stanciu / Steaua-Anderlecht / 2016 / 8,8

600.000 €este salariu anual net primit de Andrei Radu la Genoa, cu care contract până în 2023

24 de meciuri a jucat Radu în sezonul trecut de Serie B la Avellino. La Inter Primavera a apărat în 58 de partide. Are 32 de jocuri fără gol primit în 85 disputate în total în străinătate

9 selecții la reprezentativa de tineret a Romăniei are Radu, pentru care a debutat pe 13 iunie 2017

Citește și: Ionuț Radu țintește sus: "Visul meu e să joc la Inter" + Ce sfaturi îi dă Marchetti și cum așteaptă întâlnirea cu Ronaldo

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.