Mijlocașul de bandă Diogo Salomao refuză să își prelungească angajamentul scadent în vara lui 2019 cu Dinamo.
Dinamo s-a întărit cu Grozav, dar îl poate pierde pe Diogo Salomao, 30 de ani.
Mijlocașul portughez intră în iarnă în ultimele 6 luni de contract, a refuzat propunerea de prelungire venită din partea clubului și nici nu dă semne că ar fi deschis discuțiilor.
Diogo ar fi nemulțumit de noua ofertă a șefilor "câinilor", cu o majorare salarială de doar 1.000 de euro pe lună.
Având în vedere că Nistor a forțat obținerea unei noi înțelegeri, cu salariu lunar majorat de la 10.000 de euro la 15.000 de euro, este probabil ca și portughezul să se fi așteptat la un tratament similar.
Salomao nu e primul fotbalist care refuză să își prelungească acordul. La fel au procedat Harlem Gnohere, Antun Palici, Adam Nemec și May Mahlangu. Dacă primii trei au negociat mai multă vreme cu clubul, închizătorul african a refuzat orice discuție și i-a forțat mâna lui Ionuț Negoiță să-l transfere la Ludogoreț, acolo unde câștigă în acest moment de 3 ori mai mult decât o făcea în "Groapă".
3 goluri și 3 assisturi în 11 meciuri a reușit Salomao în acest sezon, în toate competițiile
8.000 €pe lună câștigă în acest moment Salomao la Dinamo
1.250.000 € valorează Salomao, fiind cel mai scump dinamovist din lot, alături de Hanca, cu o cotă similară
Gigi a pus ochii pe el
Refuzul lui Salomao de a negocia cu Dinamo vine, întâmplător sau nu, la scurt timp după ce patronul FCSB, Gigi Becali, l-a lăudat public pe mijlocaș.
"Nu am nimic cu Bratu, dar când îl lași rezervă pe cel mai bun sau aproape cel mai bun mijlocaș din România, asta se întâmplă!, a spus latifundiarul din Pipera după înfrângerea "câinilor" cu Astra, 1-2. Antrenorul de atunci al roș-albilor, Florin Bratu, a preferat să îl țină rezervă Salomao, titularizându-l pe Neicuțescu.
{{text}}