Carine e cool și are un vibe misterios, precum cel mai recent single al ei, "No time". Superba brunetă trăiește pentru muzică și sport și nu lipsește din sală, acolo unde pozează provocator de fiecare dată
Carine, pe numele ei real Corina Chiperceanu, are 22 de ani și e născută în Chișinău. De la 4 ani e prinsă în industria muzicală: a participat la mai multe concursuri și festivaluri, iar acum urmează cursurile Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Republica Moldova.
Primul single din cariera acesteia a fost "Magique", lansat la sfârșitul anului 2017, însă acesta a venit la câteva luni după ce vocea Carinei s-a putut auzi pe piesa "Sea lo que sea", a lui DJ Sava. Artista celor de la CAT Music a lansat deja al doilea single "No Time", iar piesa face senzație în cluburi. După eveniment, Carine s-a întors la cea de-a doua dragoste: sportul!
"Merg la sală zilnic, dar îmi place sa alerg prin parc! Pe viitor aș vrea să merg la înot. Fiind scorpion ca zodie îmi place foarte mult apa și tot ce e legat de ea. Sportul este o metodă de a mă perfecționa fizic și mental. Mă ajută să acumulez pozitivitate și energie. Dacă am de înregistrat ceva la studio, fac sală mai întâi, fiindcă mă simt mai energică și mai concentrată pe ce am de facut, e unul din trucurile mele ciudate!", spune Carine.
Arată impecabil și întoarce imediat privirile. Totul are un secret: "Am un antrenor personal, care nu numai că mă ajuta să îmi tonifiez corpul, dar mă și încurajează să îmi doresc de la viață mai mult și să nu îmi fie frică de nimic. Cred că e important să ai o disciplină în ceea ce ține de scopuri și planuri de viitor".
Superba artistă de 22 de ani recunoaște: "Nu am un regim pe care îl urmez, dar mă străduiesc să mă hrănesc cât mai sănătos. Îmi place să gătesc, mă «provoc» să gătesc de fiecare data ceva nou. Cred că nu m-aș putea abține de la un mic dejun american, bogat în calorii. Asta e partea mea preferată a zilei". z
"Prima dată când am mers la un meci de fotbal în Romania a fost o senzație de adrenalină pe care n-am să o uit. Mi-a plăcut mult, cum mi-ar plăcea să fac imnul unei echipe de fotbal. Ar fi o plăcere și o onoare"
Carine
{{text}}