Liga 1

CRAIOVA - HERMANNSTADT 1-1 // FOTO + VIDEO "Șchiopii" lui Mangia: oltenii s-au încurcat cu o echipă în degringoladă

+9 Foto
FOTO: Facebook CS U Craiova

Articol de Victor Vrînceanu  —  sâmbătă, 06 octombrie 2018

Surpriză mare pe "Ion Oblemenco": CS U Craiova s-a încurcat și cu Hermannstadt, 1-1 pe teren propriu, și continuă sezonul oscilant de până acum

Ce adversar putea să fie mai bun decât Hermannstadt pentru Craiova? Oltenii nu își permiteau niciun pas greșit dacă voiau să păstreze legătura cu plutonul care se luptă pentru titlu, așa că Sibiul, penultimul loc din campionat, cu înfrângeri pe linie în ultimele 5 etape, se anunța pradă ușoară pentru echipa lui Mangia.

Apărare de teracotă

Dar stai! Ștefan Blănaru n-a uitat că Gigi Becali a pus ochii pe el la un moment dat și a ieșit din nou în evidență. Atacantul a apărut perfect în careul mic și a pus capul la o deviere a lui Bogdan Rusu. Apărătorii Craiovei au semănat la această fază cu soldații din teracotă ai împăratului chinez Qin Shihung-di. Fără reacție.

Speriați de faptul că se pot îndepărta de prima poziție, craiovenii au început să fie tot mai agresivi, dar Sibiul a format o mică cetate care a respins cum a putut toate șarjele.

Fortificația a cedat în prelungirile primei reprize, când arbitrul a inventat un penalty la o cădere a lui Cicâldău, iar echilibrul a fost restabilit de Koljic de la punctul cu var.

Sibienii au făcut un mare pas înapoi imediat după pauză, pas făcut corect pentru că oltenii nu au fost în stare să câștige împotriva penultimei clasate, pe propriul stadion, în fața a peste 10.000 de suporteri.

Stă cu FCSB!

Alexandru Cicâldău a primit în minutul 27 al patrulea cartonaș galben al sezonului și va fi suspendat etapa viitoare, împotriva celor de la FCSB. La limită au mai fost Nicușor Bancu și Renato Kelici, ambii având deja 3 "galbene".

 "Fază de Comicii vestiți ai ecranului"

În primul minut de prelungire al primei reprize, "centralul" Iulian Călin a acordat penalty Craiovei după un presupus fault al lui Tătar asupra lui Cicâldău. Reluările arată că fundașul Sibiului îl atinge cu mâna pe mijlocașul oltenilor, dar specialistul TV DigiSport în arbitraj, Ion Crăciunescu, spune că decizia este total eronată: "O fază de Comicii vestiți ai ecranului! Este un penalty inventat sută la sută".

Echipele de start: 

CS U Craiova: Pigliacelli - Martic, Donkor, Kelic - Bărbuț, Fedele, Cicâldău, Bancu - Nuno Rocha, Koljic, Mitriță
Rezerve:
L. Popescu, Tiago Ferreira, Dimitrov, Briceag, M. Șerban, Mihăilă, Glavina
Antrenor:
Devis Mangia

AFC Hermannstadt: Căbuz - Company, Mijuskovic, I. Stoica, Tătar - Dandea, Dâlbea - Serediuc, B. Rusu, I. Petrescu - Blănaru
Rezerve: 
T. Niga, Dumitriu, C. Pîrvulescu, Pamfile, N'Kololo, Tsoumou, Abdurahimi
Antrenor:
Alexandru Pelici

Arbitru: Iulian Călin / A1: Alexandru Cerei / A2: Gabriel Sabin Stroe / Observator: Ioan Onicaș
Stadion: "Ion Oblemenco"

CS U Craiova - AFC Hermannstadt 1-1Au marcat: Koljic '45+2 p. /Blănaru '7*Dumitriu, fotbalistul oaspeților, a fost eliminat în minutul 88, după ce a văzut al doilea "galben

programul etapei:

Vineri
Poli Iași - Viitorul 1-2 (Detalii, AICI)
Sâmbătă
CSU Craiova - Hermannstadt 1-1
21:00 Astra Giurgiu - CFR Cluj
Duminică
14:00 Călărași - FC Voluntari
18:00 Sepsi - Gaz Metan
21:00 FCSB - Concordia Chiajna
Luni:
21:00 Botoșani - Dinamo

Clasament:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.