Detinătoarea Cupei României, HC Dobrogea Sud Constanța, a făcut un pas important către calificarea în turul al treilea al Cupei EHF, după ce a învins sâmbăta seara, pe teren propriu, scor 28-21 (15-15), formația cehă Talent Robstav M.A.T. Plzen.
Chiar dacă meciul nu a fost televizat, constănțenii au evoluat în fața unei asistențe reduse, din cauza orei de disputare destul de târzii.
În plus, elevii lui Zvonko Sundovski au făcut o primă repriză slabă, permițându-le oaspeților să se afle la conducere pe tabela de marcaj în câteva rânduri.
La pauză s-a intrat la egalitate, iar situația s-a schimbat radical în repriza secundă, grație intervențiilor excelente ale portarului Nikola Mitrevski.
Gazdele s-au distanțat și au obținut o victorie lejeră, care le permite să se gândească la turul al treilea, mai ales că returul se va desfășura tot în Sala Sporturilor din Constanța, duminică, de la ora 19:00.
"Plzen este o echipă bună. În prima repriză, cehii au stat bine tactic, însă după pauză probabil că nu au mai rezistat fizic. Nu suntem calificați, mai avem un meci de disputat", a spus pivotul Sabin Ignat.
"I-am surprins după pauză printr-o apărare agresivă. Cred că partida de duminică va fi diferită, dar ne dorim să obținem încă o victorie", a adăugat căpitanul Laurențiu Toma.
Principalii marcatori ai constănțenilor au fost Vujovic si Crnoglavac, câte 5 goluri, iar pentru cehi Stehlic, cu 4 reușite.
{{text}}