Învingătoare ieri la Beijing, daneza Caroline Wozniacki, locul 2, adună puncte, însă Simona Halep păstrează cele mai mari șanse de a încheia anul pe locul 1 în clasamentul WTA.
Opt ani mai târziu după primul ei triumf la Beijing, cel din 2010, în urma căruia devenea numărul unu mondial, daneza a recidivat în capitala Chinei. "Data trecută a fost diferit. Aveam 20 de ani. Încă nu exista această arenă, am jucat pe cealaltă. S-au întâmplat multe de atunci", a spus ea. "Cred că, pur și simplu apreciez, faptul că încă sunt aici, jucând bine, fiind capabilă să câștig asemenea titluri", a adăugat. Ieri, a învins-o în finală pe Anastasija Sevastova cu 6-3, 6-3 și a cucerit astfel al treilea trofeu al său de anul acesta, după cele de la Australian Open și Eastbourne.
Răsplata a fost un cec de 1,5 milioane de dolari și 1.000 de puncte, un progres față de cele 120 care îi ieșiseră pentru turul 3 de anul trecut. I-au dus totalul actual la 6.490, în fața ei în clasamentul mondial fiind liderul WTA, Simona Halep, cu 7.421.
Pentru amândouă, următorul concurs din program este Turneul Campioanelor de la Singapore, acolo unde nordica este deținătoarea titlului.Ea are de apărat 1.375 de puncte, Simona – 500. Românca a anunțat ferm că, în ciuda problemei la spate, hernie de disc, de care suferă, va fi la WTA Finals, acolo unde va înregistra a cincea ei participare consecutivă.
Încă un turneu de ultimă oră
Și dacă Wozniacki se impune la Singapore neînvinsă, maximumul de puncte este de 1.500. Halep, și dacă joacă doar un meci și îl pierde, primește 125 de puncte. Pentru 3 – 375. Cu atât mai mult dacă reușește să câștige o partidă, totalul crește. Ceea ce face ca românca să fie într-o proporție foarte mare liderul mondial și la finalul acestui sezon, la fel ca în 2017.
Pentru daneză, ar rămâne posibilitatea de a mai juca un turneu până în Singapore, cu un wildcard, Moscova, de categorie Premier, oferind cele mai multe puncte. Rămâne de văzut dacă va recurge la această variantă sau se va concentra exclusiv pe Turneul Campioanelor și pe apărarea titlului acolo.
Aceasta ar fi o variantă și pentru Angelique Kerber, care are acum 6.400 de puncte și mai nimic de apărat până la finalul sezonului. Totalul maxim de 1.500 de puncte și încă altele obținute eventual la alt turneu i-ar oferi o șansă la primul loc.
"Simt că joc bine. Cred însă că la Singapore, evident, va fi foarte dificil. Acolo se vor afla jucătoarele de top. Trebuie să joci foarte bine" Caroline Wozniacki
"Cu siguranță merg la Turneul Campioanelor. Sănătatea e cea mai importantă, dar nu e nevoie de operație. Voi face tratamentul indicat de medici" Simona Halep
Citește și: Superinvestiție lansată recent: proprietate cu o tematică legată de tenis și de locurile în care a triumfat
{{text}}