Intrare incisivă. Gicu Grozav a început bine recitalul, cu o întoarcere și șut la colțul lung la doar 4 minute după intrarea în teren.
A pătruns pe gazonul "Municipalului" botoșănean în minutul 58, în locul unui Salomao inexistent, și a contat imediat.
N-a continuat la fel, însă nici colegii săi nu l-au ajutat cu mingi utile.
Ajuns la 28 de ani, primul fotbalist născut după Revoluție care a jucat la echipa națională a României nu mai jucase de aproape 6 luni.
Atunci, pe 15 aprilie, o făcea în campionatul Turciei, într-un Goztepe Izmir - Bursaspor 2-1. Intra în minutul 84, pasa decisiv pentru unicul gol al oaspeților și încheia, cel puțin până aseară, anul fotbalistic 2018.
{{text}}