Sporturi   •   Handbal   •   LIGA NAȚIONALĂ / CSM București-SCM Rm. Vâlcea (azi, ora 17:30, TVR1)

Jucătoarele de la CSM București abia așteaptă disputa cu SCM Rm. Vâlcea, formație care i-a luat Supercupa: ”E vremea revanșei!”

Articol de Marian Ursescu   —  marţi, 09 octombrie 2018

CSM București o înfruntă azi pe SCM Rm. Vâlcea în etapa a 5-a a ligii naționale. Meciul e în direct pe TVR 1, de la ora 17:30. 

SCM Rm. Vâlcea a furnizat surpriza în primul meci oficial al sezonului, câștigând, la București, Supercupa României în fața marii favorite, CSM București. Dumanska, Glibko, Fraga și celelalte vâlcence au trecut, pe 25 august, de campioane cu 33-31, după prelungiri.

Neagu și compania nu au uitat nici acum acel eșec. "Era primul nostru meci împreună. Toți au zis că nu avem echipă, că suntem slabe. O să vedem acum. Da, a venit vremea revanșei", e categorică extrema dreapta, Jovanka Radicevici.

Și pivotul Dragana Cvijici așteaptă disputa cu nerăbdare. "Vrem să ne luăm revanșa, trebuie să tranșăm disputa cu Vâlcea! Au o echipă bună, dar noi nu ne cunoșteam prea bine atunci. Acum va fi altceva și va fi o singură câștigătoare", a transmis Dragana.


Cu gândul la cupele europene

Vâlcea a ajuns la București de luni seara și privește cu încredere întâlnirea. CSM București și SCM Rm. Vâlcea au maximum de puncte după patru etape. 

"Rezultatul și jocul din Supercupă ne-au dat curaj. Sigur, CSM București e favorită, joacă pe teren propriu. Am urmărit-o în meciul cu Ferencvaros, are o forță ofensivă senzațională. Important e să facem noi un joc bun", a declarat antrenorul Florentin Pera.

Vâlcencele vor debuta la finalul săptămânii și în cupele europene, urmând să întâlnească, în turul 2 al Cupei EHF, echipa turcă Belediyesi Kastamonu. "Avem un program foarte încărcat în perioada următoare. Ne dorim un parcurs cât mai lung și în Europa", a adăugat Pera.


Și CSM va continua parcursul în Liga Campionilor, mergând în Germania, la Bietigheim, pentru etapa a 2-a.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.