Florentin Pera, antrenorul de la Rm. Vâlcea, a dezvăluit faptul că toată săptămâna și-a motivat fetele prin declarațiile celor de la CSM, care au spus că Vâlcea le-a învins în Supercupă doar pentru că ele nu avuseseră timp să se închege ca echipă. I-a ieșit, oltencele impunându-se, scor 22-19.
A pregătit excelent partida cu CSM București. A reușit să o anihileze pe Neagu, dar și extremele foarte rapide ale campioanei. În plus, pivoții nu au avut deloc spații pe semicercul de la 6 metri.
"Am venit la București motivați și încrezători. Faptul că ele au vorbit după înfrângerea din Supercupă ca despre una întâmplătoare, la nimereală, că ele nu au avut timp să se cunoască prea bine, ne-a motivat și ambiționat. Asta le-am spus fetelor și le-am zgândărit orgoliul", a declarat tehnicianul vâlcean.
Pera spune că Vâlcea a câștigat prin entuziasm, prim pasiune, prin dăruire, lucruri care au lipsit echipei gazdă. "Le felicit pe fete pentru felul cum au luptat, pentru cum s-au apărat. Au gestionat exact finalul. Suntem o echipă mică, unită, dar cu suflet mare! Și asta am arătat-o până acum", a adăugat Pera.
Vâlcea visează acum și la titlu, chiar dacă s-au scurs doar cinci etape. "Oamenii de la Vâlcea trăiesc pentru handbal și noi le-am alimentat visele. Acum, de ce nu? Visăm la titlu, poate facem surpriza până la capăt", a spus tehnicianul.
Vâlcea va juca duminică, pe teren propriu, prima manșă din turul doi al Cupei EHF, cu fosta semifinalistă a Cupei EHF; Kastamonu Belediesi. "Vrem să mergem cât mai departe și în Europa. Să continuăm seria meciurilor bune", a încheiat Pera.
17
victorii consecutive a adunat Vâlcea din vară și până acum. 11 în meciuri amicale și 6 în partide oficiale. Nu a pierdut nici o dispută
{{text}}