Sporturi   •   Handbal   •   CSM BUCUREȘTI

Gabi Szabo, directorul CSM București, reacționează după înfrângerea cu SCM Râmnicu Vâlcea: "Nu-mi critic sportivii la prima înfrângere"

FOTO: Gazeta Sporturilor

Articol de Marian Ursescu   —  miercuri, 10 octombrie 2018

Directorul general al CSM București așteaptă lămuriri despre situația echipei feminine de la șeful secției de handbal, Nicolae Luca. 

CSM București, echipa cu cel mai mare buget din România, dar și în primele trei din Europa, a pierdut marți seara disputa din campionat cu SCM Rm. Vâlcea, 19-22. E a doua oară în două luni și jumătate, când oltencele reușesc să învingă la București, lucru care nu se mai întâmplase în ultimii 5 ani!

Eșecul nu le-a picat deloc bine oficialilor clubului patronat de Primăria Capitalei care, imediat după meci, le-au băgat pe Neagu și compania în ședință. S-au spus cuvinte dure, s-au făcut critici către antrenori, portari, oficiali.

Directorul general al lui CSM, fosta mare atletă Gabriela Szabo, spune însă că nu e cazul să se dramatizeze.


"Nu comentez performanțele de pe secție, rolul meu e unul administrativ. Nu comentez nimic. O să fiu și eu informată de șeful de secție. Miercurea noi avem întâlnire de lucru cu șefii secțiilor din club. Pot să am mai multe răspunsuri atunci", a declarat Gabi Szabo.

"Eu sunt lângă echipă!"

Gabi Szabo e alături de jucătoare și spune că nu va critica niciodată pe nimeni în public.

"Trebuie să-mi încurajez echipa, să fiu alături de ele și la bine și la greu. Performanța nu e simplă, se face cu duritate, cu înfrângeri, important e să aibă puterea fizică și psihică să meargă la bătaie! De asta sunt sportive de mare performanță și astea sunt așteptările", a spus Szabo.


Așteaptă ca echipa să se redreseze, iar primul prilej va fi duminică, în Liga Campionilor, la Bietigheim (Germania).

"Eu sunt lângă echipă, vin din mijlocul sportivilor, știu ce înseamnă munca, ce înseamnă să-ți dorești, ce înseamnă blocajele câteodată. Rolul meu e să fiu lângă ei și la bine, și la greu. Să ne ridicăm împreună și să ne bucurăm împreună. Nu-mi voi critica niciodată public oamenii!", a încheiat Szabo.

Vezi și: Scandal la CSM București după înfrângerea cu Râmnicu Vâlcea! Jucătoarele și antrenorul, băgați în ședință de conducere + Johansson s-a plâns la șefi

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.