Fotbal   •   Liga 1   •   reconstrucție

FOTO A rămas doar istoria! Cum arată în acest moment șantierul Ghencea + Totul despre noul stadion

+4 Foto
Imagine panoramică cu stadionul Steaua

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  vineri, 12 octombrie 2018

Ieri, ultima bucată din tribuna oficială a stadionului Steaua a fost pusă la pământ de constructori, iar în timp scurt va începe ridicarea noii arene de 30.500 de locuri.

60 de milioane de euro au fost alocate de Compania Naţională de Investiţii pentru ridicarea unui nou stadion în bulevardul Ghencea. Iar în ultima lună s-a lucrat la intensitate maximă pentru a pune la pământ o istorie de 44 de ani! Constructorii au băgat serios buldozerele pe stadionul Steaua, iar ieri, ultima bucată din tribuna oficială a fost demolată. Acum a rămas doar un maldăr de pământ care va fi transportat de acolo, iar noua arenă va începe să prindă contur.

"În martie 2020, stadionul va fi gata, când va fi inspectat de către comisia UEFA şi omologat. Am sentimente de fericire pentru că suporterii vor beneficia de un stadion modern. Amintirile nu mor niciodată, ele există în inima noastră şi vor fi înglobate în noua arenă. La sfârşitul lunii octombrie se vor face gropile şi se va pune fundaţia. Din primăvara lui 2019 se vor turna cadrele şi restul. Există deja experienţa stadioanelor de la Craiova şi Târgu Jiu. Depindem şi de vreme, pentru că una e să ai o iarnă timpurie sau una târzie şi grea. Până acum, lucrurile ne avantajează", spune comandantul CSA, Cristian Petrea.

Valoarea contractului pentru demolarea stadionului semnat de CNI cu firmele Construcţii Erbaşu SA şi BS Recycling SRL se ridică la 6,5 milioane de lei cu TVA.


Hotel, muzeu și restaurant

Noul stadion Steaua va avea o capacitate totală de 30.500 de locuri pentru spectatori, o suprafaţă desfăşurată de 70.000 mp, 4 vestiare, spaţii de cazare pentru sportivi (24 de camere), 1.070 mp de spaţiu de expunere (muzeu), 980 mp de spaţii comerciale, restaurant pitch-view/bar sky view. Valoarea totală a investiţiei este de 301,77 de milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerului Apărării Naţionale.

Imagine panoramică de la stadionul Steaua

Ultima reprezentație a suporterilor, chiar în primele zile de la startul demolărilor


Așa arată ceea ce a fost tribuna oficială din Ghencea

Noua machetă a arenei din bulevardul Ghencea

Vezi și: Pleci din Bucureşti, goleşti tribunele » Prăbușire dramatică: FCSB a ajuns lângă Călărași și Iași! Clasamentul spectatorilor

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.