Nationala

Gigi Becali a pus ochii pe unul dintre jucătorii de la U21: "Vreau să-l iau la FCSB!"

foto: Raed Krishan (GSP)

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 13 octombrie 2018

George Pușcaș (22 de ani) l-a impresionat și pe Gigi Becali cu prestația de aseară, când intrat din postura de rezervă a înscris pentru România U21 în victoria 2-0 cu Țara Galilor, care i-a adus pe "tricolori" la un singur punct de o calificare matematică la EURO 2019 din Italia. 

  • România U21 va juca marți cu Liechtenstein (ora 21:00, Ploiești, PRO X și liveTEXT gsp.ro)

Vârful lui Palermo a marcat la Cluj după o acțiune de superatacant: a rezistat duelului fizic cu un fundaș advers, a sprintat în careu și l-a executat pe portar cu un șut care a "îngropat" mingea sub transversală.

Gigi Becali a spus azi că l-ar vrea pe Pușcaș la FCSB, dar e greu de crezut că patronul roș-albaștrilor mai poate concura cu Palermo, formație care a plătit 3,3 milioane de euro în vară pentru a-l lua de la Inter pe atacant. 

"Pe Pușcaș vreau să-l iau. Am mai vrut să-l iau mai de mult timp. E puternic, îmi place mult de tot!", a zis Gigi Becali la TV Digi Sport. 

Pușcaș a mai jucat în Italia la Inter Primavera, Bari, Benevento și Novara. La ultima echipă, unde a evoluat anul trecut, a punctat de 9 ori. 

2.800.000 €este cota lui Pușcaș pe transfermarkt în acest moment 

 CLASAMENTUL GRUPEI

1. România 21 puncte
2. Portugalia 19 puncte
3. Bosnia 18 puncte
4. Țara Galilor 10 puncte
5. Elveția 10 puncte
6. Liechtenstein 0 puncte

Mai sunt de jucat partidele: România - Liechtenstein, Portugalia - Bosnia și Țara Galilor - Elveția (toate pe 16 octombrie). 

Locul 1 se califică direct la turneul final din Italia și San Marino (16-30 iunie 2019), iar cele mai bune 4 locuri 2 vor disputa baraj. 

Citește și:  GALERIE FOTO Momentul serii! Pușcaș a intrat peste Radu la interviu: "Mai ușor cu motivatul! Altfel mă duc la box și bat pe toată lumea" » Mesajul goalkeeperului pentru bunicul său :)

ROMÂNIA U21 - ȚARA GALILOR U21 2-0 // S-a născut noua Generație de Aur! Tricolorii merg 99,99 % la EURO 2019 după un meci PERFECT

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.