Fiul cel mic al lui Leonard Doroftei, Alex, a fost implicat noaptea trecută într-un grav accident rutier, în Ploiești, soldat cu o victimă, conform observatorulph.ro.
Sursa citată mai scrie că în urma coliziunii două autoturisme au fost proiectate în alte două mașini, iar o persoană a fost rănită, fiind transportată de urgență la spital.
Șoferul vinovat este fiul cel mic al lui Leonard Doroftei, Alex.
Din informațiile GSP.ro, filmul accidentului ar fi fost astfel: sub suspiciunea că a fost neatent, din cauza faptului că ar fi butonat telefonul, băiatul lui Doroftei, aflat la volanul unui Mercedes, a tamponat o mașină care oprise pentru a acorda prioritate unui pieton aflat pe trecere.
Mașina lovită inițial a fost proiectată în alte 2 autoturisme, care au ricoșat la rândul lor și l-au accidentat pe pieton.
De asemenea, din primele informații se pare că Alex nu ar fi consumat alcool.
Revenim cu detalii!
{{text}}