Sporturi   •   Handbal   •   CUPA EHF / HC Zalău-Borussia Dortmund 25-25

Doar egal acasă » HC Zalău, șanse mici de calificare după prima manșă cu Borussia Dortmund

Articol de Marian Ursescu   —  sâmbătă, 13 octombrie 2018

HC Zalău, echipa antrenată de Gheorghe Tadici, are șanse mici de calificare după ce a reușit doar un 25-25 în prima manșă din turul 2 al Cupei EHF, contra nemțoaicelor de la Dortmund. 

HC Zalău a terminat la egalitate, 25-25, partida din prima manșă a turului doi din Cupa EHF cu nemțoaicele de la Borussia Dortmund. Ardelencele au șanse mici să repete parcursul excelent de anul trecut, când s-au calificat până în "sferturile" aceleiași competiții.



HC Zalău a început bine meciul, a condus și cu trei goluri în prima parte, intrând în avantaj la pauză, 13-12. În partea a doua însă, Borussia a trecut la conducere, iar gazdele au trebuit să lupte pentru a reveni. Chiar și așa, Zalăul a avut șansa să câștige, pe final. De la 19-22 au marcat de patru ori consecutiv și au avut 25-23 cu două minute înainte de terminarea timpului de joc. Islandeza Hildigunnur Einarsdottir a marcat însă de două ori, ultima dată în ultima secundă de joc și a stabilit scorul final, 25-25. Borussia este acum favorită la calificare, mai ales că returul e în Germania, pe 21 octombrie.



Roxana Szolosi cu 9 reușite și Valentina Panici 7 au fost principalele marcatoare ale partidei.

Vezi și: Înapoi în Europa, după 5 ani! După dispariția Oltchimului, Vâlcea nu a mai văzut niciun meci în cupele europene. Se întoarce acum

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.