România a obținut doar un egal acasă cu Serbia, 0-0, iar în acest moment nu mai depinde doar de ea în lupta pentru locul 1 în grupa din Liga Națiunilor!
- IMPORTANT Egalul de pe Național Arena ne poate arunca pe locul 3 în grupă, în cazul în care Muntenegru va învinge Lituania în această seară, de la ora 21:45.
- Chiar și cu două victorii în ultima ”dublă”, România tot nu e sigură că va putea câștiga grupa!
Mai avem șanse la locul 1 doar dacă obținem 6 puncte din ultima ”dublă”, iar sârbii se încurcă într-un meci. Șansele sunt mici, rivalii noștri urmând să dispute ambele partide, cu Muntenegru și Lituania, pe propriul teren.
Dacă avem noroc, la egalitate de puncte cu Serbia se vor lua în calcul meciurile directe, unde ”tricolorii” sunt în avantaj, grație remizei cu goluri din tur, scor 2-2.
Mizele locului 1 în grupă
- Calificarea la barajul pentru Euro 2020 dacă ratăm participarea la Euro în urma meciurilor din preliminarii
- Prezenţa garantată în urna a treia valorică pentru tragerea la sorţi a preliminariilor clasice pentru Euro 2020
- Promovarea în Liga B a Ligii Naţiunilor pentru viitoarea ediţie, cea care va conta pentru calificarea la Mondialul din 2022
- Un bonus financiar de 2.250.000 de euro de la UEFA, pentru câştigarea grupei, în loc de 1.125.000 de euro pentru participarea în Liga Naţiunilor
Mizele locului 2 în grupă
- Doar cele mai bune două locuri doi din cele 4 ale Ligii C vor intra în urna a treia valorică pentru preliminariile clasice ale Euro 2020. În caz contrar, România, chiar dacă va termina pe locul doi, va cădea în urna a 4-a valorică pentru Euro 2020, adică va avea în grupa preliminară trei adversari mai bine cotaţi.
- Rămânerea în cursa pentru barajul pentru Euro 2020, cu condiţia să fim în primele 4 echipe din Liga C, dintre cele necalificate direct în urma preliminariilor clasice
CLASAMENTUL GRUPEI:
Serbia | 4 | 2 | 2 | 0 | 5-2 | 8p |
Muntenegru | 4 | 2 | 1 | 1 | 6-3 | 7p |
ROMÂNIA | 4 | 1 | 3 | 0 | 4-3 | 6p |
Lituania | 4 | 0 | 0 | 4 | 2-9 | 0p |
PROGRAMUL URMĂTOARELOR MECIURI:
• 14 octombrie | România – Serbia 0-0, Lituania – Muntenegru (ora 21:45)
• 17 noiembrie | Serbia – Muntenegru (ora 16:00), România – Lituania (ora 21:45) – stadion “Ilie Oană”, Ploiești
• 20 noiembrie | Serbia – Lituania, Muntenegru – România (ora 21:45)
CONTEXT: În funcție de rezultatele obținute în Liga Națiunilor, România poate intra într-o urnă mai bună la tragerea la sorți pentru preliminariile EURO 2020. În plus, dacă nu se califică din preliminariile clasice la EURO 2020, “tricolorii” mai pot avea o șansă la play-off, dar trebuie mai întâi să termine măcar pe locul 2 în Liga Națiunilor, dintr-o grupă cu Serbia, Muntenegru și Lituania. Citește AICI ghidul complet al Ligii Națiunilor!
{{text}}