International   •   Campionate   •   ARGENTINA

Îl face praf pe Maradona, după atacul asupra lui Messi: ”Când Diego deschide gura, e o problemă! Nu are respect”

Articol de Theodor Jumătate   —  marţi, 16 octombrie 2018

În ultima vreme, oriunde s-ar duce, pentru oricine ar da interviuri, Maradona îl atacă pe Messi. Îl critică, îl ironizează. Și îi cere să nu se mai întoarcă la națională.

Un alt mare nume albicelest îl susține însă pe decarul Barcelonei, reproșându-i "butoiașului cosmic" tot ce face.

"Când Diego deschide gura, e o problemă! Nu are respect față de alții și nu e normal, pentru că el a fost respectat mereu ca jucător. După ce pierdut finala Mondialului din 1990, nimeni nu i-a zis nimic", a declarat Mario Kempes, 64 de ani, golgeterul și cel mai bun fotbalist al turneului din 1978. Campion mondial.

Pentru "El Matador", "Messi nu are nevoie de un titlu mondial. El e cel mai bun jucător din lume. Trebuie să-i mulțumim că e argentinian".


"Diego nu e un exemplu, nu poate spune atâtea lucruri. Timpul lui a trecut. Uneori, mai bine taci și bucură-te de ce ai! În fotbal, câștigi sau pierzi" Mario Kempes, fost internațional argentinian

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.