Campionate

Un nou atac devastator la adresa lui Mourinho! Un jucător de legendă este necruțător: "City și Liverpool râd de noi! Nici Messi nu ne-ar salva"

FOTO: Reuters

Articol de Daniel Scorpie  —  miercuri, 17 octombrie 2018

Paul Scholes continuă cu criticile la adresa managerului lui Manchester United, Jose Mourinho, și se teme că echipa își va pierde vedetele din cauza portughezului, pe care jucătorii vor să-l demită jucând sub valoarea lor.

Paul Scholes continuă războiul deschis cu Jose Mourinho, nemaisuportând s-o vadă pe United tot mai jos în top. Fosta legendă a echipei din Manchester e convins că managerul portughez poartă mare parte din vină.

"Am senzația că orice jucător am aduce se va chinui aici. Nici dacă l-am transfera pe Messi nu ne-ar salva! United s-a transformat în vechiul Liverpool, iar City și celelalte rivale au ajuns să râdă de noi", a mărturisit la ESPN Scholes, care susține că destule nume mari au fost ratate de "diavoli" și au acum succes în alte părți.

"Am terminat pe 2 datorită portarului"

Actualul analist TV se teme că United își va pierde și vedetele: "Martial și Rashford sunt doi jucători talentați, dar au nevoie de încredere. S-ar putea ca ei să fie vânduți și să strălucească altundeva. Clubul are abilitatea să facă mulți bani, dar cât va suporta ca echipa să joace atât de prost și să nu conteze în lupta pentru titlu? Uitați-vă la cei de la City și Liverpool, au adus cei mai buni manageri din lume, au și specialiști în transferuri, fac totul așa cum trebuie. United a terminat în sezonul trecut pe locul doi doar datorită portarului De Gea". 

"Nu exclud ca jucătorii să-l lucreze pe Mourinho, evoluând intenționat sub valorea lor, însă urăsc să cred așa ceva. În meciul cu West Ham parcă n-au vrut să joace pentru el"Paul Scholes, fost mijlocaș Manchester United

"Îmi plac interviurile, aroganța lui. Acel Jose strălucitor s-a dus. E doar un plângăcios și un frustrat. Mereu se lamentează de jucători și de ceea ce îi lipsește. Mi-ar plăcea ca Jose să arate că încă e un antrenor mare" Paul Scholes, fost mijlocaș Manchester United

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.