Otilia Brumă arată nemaipomenit, face senzație în întreaga lume având sute de concerte în Turcia, Azerbaidjan, India, Arabia Saudită sau Bangladesh, dar e nelipsită din sala de fitness.
Otilia și-a descoperit talentul muzical de mică, iar de la 17 ani a intrat în atenția posturilor de radio de la noi. După o colaborare alături de o colegă, suceveanca a dat marea lovitură cu hitul „Bilionera”, ce are peste 200 de milioane de vizualizări pe YouTube și săptămâni bune în topul celor mai ascultate piese din lume!
Hitul a fost numărul 1 în România, Grecia, Turcia, Cipru, Bulgaria, dar și Polonia. În vârstă de 27 de ani, Otilia e non-stop plecată de acasă, având sute de concerte în Europa, dar mai ales în Asia, acolo unde e solicitată din ce în ce mai des.
„Chiar dacă sunt mai mereu pe drumuri, sportul pentru mine e un stil de viață. E modul prin care eu îmi exprim sentimentele și mă ajută să mă descarc de toate problemele acumulate în timpul zilei! Merg la sală chiar de trei ori pe săptămână, iar atunci când am timp alerg prin parc, mă mențin în formă.
Aș vrea să încerc și alte sporturi, dar am un program extrem de aglomerat și mi-e foarte greu, însă sunt fericită să pot să fac sport chiar și în puținul timp pe care-l am la dispoziție. Cu toți trebuie să facem sport atunci când avem puțin timp liber! Am și un antrenor foarte priceput, Alex Cristi. M-a motivat foarte mult!", recunoaște superba brunetă.
Prinsă cu concertele, artista din România e divinizată de turci, care au invadat radiourile cu hiturile ei, dar e atentă la tot ce mănâncă. "Nutriția e foarte importantă, de cele mai multe ori exercițiile fizice nu dau rezultate fără un stil alimentar corect. Deci e cam 40% sport și 60% alimentație.
Am o alimentație bazată pe multe proteine, nu mănânc dulciuri din comerț, iar dacă mi se face poftă de ceva dulce, prefer să-mi fac singură, acasă, din ingrediente naturale! Recunosc că îmi este greu să mă abțin de la paste, chiar le ador!", mai spune Otilia.
Citește și:
GALERIE FOTO La două capete! Un fotomodel e fan Real Madrid și Barcelona
{{text}}